Ponta: Geoană nu mai face parte din PSD, e un om liber şi independent

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat luni că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu mai face parte din PSD, fiind un om liber şi independent, el comentând astfel afirmaţiile lui Geoană că îşi doreşte un mandat întreg de şef al statului.

26 afișări
Imaginea articolului Ponta: Geoană nu mai face parte din PSD, e un om liber şi independent

Ponta: Geoană nu mai face parte din PSD, e un om liber şi independent (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

Întrebat dacă PSD l-ar mai susţine pe Geoană pentru o condidatură nouă la Preşedinţia României, Ponta a răspuns: "Domnul Geoană e un om liber şi independent. De ce trebuie să comentez eu ce spune domnul Geoană? Dar nu pot să comentez eu ce spun toţi comentatorii politici. Comentez ce spun cei din PSD sau USL".

Întrebat dacă Geoană nu mai face parte din PSD, Ponta a spus că nu ştie din ce partid face parte Geoană.

"Nu ştiu (din ce partid face parte - n.r.) Dar e un om independent, repet. Şi îi respect independenţa", a spus Ponta.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, la Realitatea TV, că îşi doreşte, după ce a "câştigat" alegerile prezidenţiale, să mai încerce o dată să devină şef al statului, iar în privinţa desemnării premierului el a susţinut că doar congresul partidului poate face acest lucru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici