Ponta nu exlude un scenariu de suspendare a lui Băsescu dacă refuză decizia Parlamentului pentru UE

Actuala putere ar putea declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu dacă acesta nu va accepta un eventual mandat al Parlamentului acordat premierului Ponta de reprezentare la Bruxelles, şeful Guvernului spunând că nu doreşte acest lucru, dar nici nu exclude scenariul.

909 afișări
Imaginea articolului Ponta nu exlude un scenariu de suspendare a lui Băsescu dacă refuză decizia Parlamentului pentru UE

Ponta: O eventuală suspendare din funcţie a lui Băsescu depinde de modul în care se comportă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

El a amintit, la Realitatea TV, că se va adresa Parlamentului pe tema reprezentării României la Consiliul European, astfel încât Legislativul să decidă dacă participarea trebuie să fie asigurată de către şeful statului sau de primul-ministru, în funcţie de agenda europeană.

Întrebat dacă actuala putere va începe procedura de suspendare a preşedintelui în cazul în care acesta nu acceptă un eventual mandat acordat primului-ministru de către Parlament pentru participarea la CE, în funcţie de agenda europeană, liderul PSD, premierul Victor Ponta a răspuns că nu îl ameninţă pe preşedinte, dar nici nu exclude un astfel de scenariu.

"Eu nu am spus lucrul ăsta, depinde de preşedintele Traian Băsescu (dacă se declanşează procedura de suspendare-n.r.), nu de mine depinde lucru ăsta. Eu nu-l ameninţ pe preşedinte. Eu nu-mi doresc acest scenariu ăsta, dar nici nu-l exclud", a spus Ponta.

Anterior, declarase că o eventuală suspendare din funcţie a preşedintelui depinde chiar de modul în care acesta va alege să se comporte în calitate de şef al statului.

"Depinde foarte mult de Traian Băsescu, de modul în care va înţelege să redevină preşedinte", a spus Ponta.

El a precizat totodată că relaţiile sale instituţionale cu şeful statului sunt normale şi că discută periodic cu acesta despre probleme importante, precum reuniunea la Bucureşti a mai multor prim-miniştri sau problemele din Siria.

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, marţi, că subiectul suspendării lui Traian Băsescu nu este de actualitate, el apreciind însă că, în februarie 2013, când parlamentarii se vor reuni, şeful statului va fi suspendat "dacă nu i-o da Dumnezeu gândul cel bun până atunci".

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici