Ponta: România sprijină stabilitatea Moldovei, în contextul crizei din Ucraina/ Leancă: Păzim graniţa!

România este profund interesată de păstrarea stabilităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei în contextul crizei din Ucraina, a afirmat premierul Victor Ponta, la Chişinău, premierul moldovean, Iurie Leancă, arătând că graniţa statului vecin este bine păzită împotriva "elementelor subversive".

738 afișări
Imaginea articolului Ponta: România sprijină stabilitatea Moldovei, în contextul crizei din Ucraina/ Leancă: Păzim graniţa!

Victor Ponta (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Aflat în drum spre Georgia, pentru o vizită oficială, premierul Victor Ponta s-a oprit la aeroportul din Chişinău, unde a avut o scurtă întrevedere cu omologul său moldovean, Iurie Leancă.

El a precizat că a efectuat această oprire pentru a analiza, împreună cu premierul Republicii Moldova, stadiul proiectelor bilaterale, dar şi pentru a discuta despre situaţia din Ucraina.

"Am discutat împreună, bineînţeles, situaţia din Ucraina, pentru că suntem atât de aproape, şi unii, şi alţii, de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Eu am spus tot timpul că, pe de-o parte, România, ca ţară membră a UE şi NATO, are poziţii perfect consolidate şi coordonate cu partenerii europeni şi transatlantici, dar, ştiind foarte bine care sunt puterile României, toate eforturile noastre se îndreaptă spre Moldova, care, în noiembrie, a avut curajul să ia o decizie pe care am salutat-o cu toţii, în sensul integrării europene şi acest curaj şi această viziune trebuie sprijinite cu toate puterile. Bucureştiul e mult mai aproape decât Bruxelles-ul", a spus Ponta.

Întrebat de jurnalişti cum va reacţiona România dacă vor exista riscuri la adresa securităţii Republicii Moldova, premierul român a precizat că nu există astfel de riscuri şi că nu doreşte, diplomatic, să răspundă la astfel de întrebări, adăugând însă că România, ca toate ţările membre UE şi NATO, este profund interesată de păstrarea stabilităţii şi integrităţii teritoriale a statului vecin.

El a precizat totodată că România şi Moldova vor avea poziţii similare atât la proiecte comune, cât şi în soluţionarea unor crize, precum cea din Ucraina, şi că speră ca, până la 25 mai, cetăţenii moldoveni să poată circula fără viză în UE.

Premierul moldovean, Iurie Leancă, a afirmat la rândul său că nu doreşte acum să intre în astfel de speculaţii chiar dacă sunt posibile "scenarii" spre analiză, sperându-se că raţiunea va trumfa şi nimeni nu va dori să creeze o nouă sursă de tensiune.

"Urmărim foarte atent tot ce se întâmplă în stânga Nistrului, să continuăm politica de angajare a celor de la Tiraspol pentru a evita decizii unilaterale şi, astfel, crearea unor tensiuni şi provocări. Avem acelaşi interes şi pe zona de sud a Republicii Moldova, să nu admitem inflamarea situaţiei. În rest, comunicăm foarte strâns şi cu colegii de la Kiev pentru a face aşa încât frontiera bilaterală să fie una bine păzită, ca elemente subversive să nu traverseze această frontieră", a mai spus Leancă.

El a precizat că va avea, luni, o discuţie în acest sens cu liderii ucrainieni, păstrând o comunicare foarte strânsă cu Uniunea Europeană, Guvernul american, dar şi oficialii de la Moscova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici