PPDD şi-a retras reprezentanţii din Comisia de revizuire a Constituţiei

PPDD a decis să îşi retragă reprezentanţii din Comisia de revizuire a Constituţiei, a anunţat, joi, liderul grupului PPDD, Daniel Fenechiu, invocând ca motiv că dezbaterile sunt "o mascaradă", sunt suspendări şi răzgândiri, proiectul fiind făcut în discuţii private Antonescu-Ponta.

335 afișări
Imaginea articolului PPDD şi-a retras reprezentanţii din Comisia de revizuire a Constituţiei

PPDD şi-a retras reprezentanţii din Comisia de revizuire a Constituţiei (Imagine: Shutterstock)

"Urmare a modalităţii în care se desfăşoară lucrările Comisiei de revizuire a Constituţiei, PPDD a luat decizia să se retragă de la lucrările comisiei. Pe parcursul acestei perioade, noi ne-am exprimat nemulţumirea, am constatat că situaţia se înrăutăţeşte şi ne găsim într-o situaţie că proiectul de revizuire nu se mai lucrează în cadrul comsiei, ci în cadrul coaliţiei USL, în cadrul discuţiilor private între Victor Ponta şi Crin Antonescu. Lucrările sunt foarte fragmentate, porţiuni întregi au fost amânate, au fost o grămadă de suspendări pe motiv că nu a existat un acord în USL", a afirmat Fenechiu, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că în comisie sunt "răzgândiri proverbiale", menţionând în acest sens articolele privind căsătoria, migraţia, mandatul preşedintelui, numărul de parlamentari şi structura Parlamentului.

Fenechiu a mai spus că "PPDD nu poate fi un partid de decor" şi "nu poate participa la această mascaradă".

El a ţinut să sublinieze că, în această comisie, PPDD a fost singurul partid de opoziţie, pentru că PDL a avut doar un singur reprezentant, pe Valeria Schelean, deoarece Gabriel Andronache a trecut la PNL, iar Alin Tişe a venit doar la o şedinţă.

Fenechiu a mai arătat că PPDD urmează să vadă care va fi varianta finală de revizuire a Constituţiei şi, în funcţie de ce va rezulta, îşi rezervă dreptul de a boicota dezbaterile din Parlament şi chiar referendumul de revizuire.

"Urmează să vedem varianta finală. Proiectul va intra în dezbaterea Comisiei juridice de la Senat, în plenul Senatului şi la începutul toamnei la Camera Deputaţilor. Vom exercita toate demersurile pentru a ne impune acele amendamente pentru populaţie. Dacă USL va avea aceeaşi atitudine, vom boicota inclusiv referendumul pentru Constituţie. Sperăm că şi PDL va avea de data asta curajul să adopte o asemenea poziţie", a adăugat Fenechiu.

Dan Diaconescu a declarat, la rândul său, că, în opinia PPDD, Constituţia rezultată din dezbateri în acest moment este "o mascaradă".

"Dacă se păstrează această formulă, noi nu vom vota această Constituţie nici în Parlament, nici în eventualul referendum. Îi vom ruga pe simtatizanţii noştri din toată ţara să boicoteze din toate punctele de vedere această Constituţie mascaradă, această Constituţie mizeră", a adăugat Dan Diaconescu.

PPDD are doi din cei 23 de membri ai Comisiei de revizuire a Constituţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici