Presa străină: Modificarea rezultatului alegerilor, posibilă teoretic, dar puţin probabilă
Presa internaţională comentează şi sâmbătă decizia Curţii Constituţionale privind renumărarea voturilor nule de la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din România, Financial Times apreciind că, teoretic, renumărarea ar putea schimba rezultatul, însă acest lucru este puţin probabil.
FT afirmă că, teoretic, este posibil ca numărul voturilor nule care vor fi declarate valabile să infirme victoria lui Traian Băsescu, dar apreciază că această situaţie este puţin probabilă.
Totuşi, ziarul remarcă faptul că decizia de vineri a Curţii Constituţionale sporeşte agitaţia politică declanşată de victoria surprinzătoare a preşedintelui în exerciţiu şi reaminteşte că România, afectată de recesiune, este condusă, începând din octombrie, de un guvern în exerciţiu.
"Atitudinea anticorupţie a preşedintelui este populară în rândurile românilor, dar stilul său de conducere dur îl poate pune în faţa unor provocări în ceea ce priveşte formarea unui guvern, dacă victoria sa va fi confirmată", adaugă FT.
New York Times reaminteşte că numărul voturilor anulate este de circa 140.000, iar Traian Băsescu a obţinut numai 70.000 de voturi mai mult decât contracandidatul său. Ziarul american adaugă că Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ai cărei observatori au monitorizat alegerile, consideră că scrutinul a respectat, în principiu, angajamentele faţă de OSCE, dar a adăugat că acuzaţiile de fraudă trebuie anchetate.
Şi Euronews relatează despre decizia Curţii Constituţionale, precizând că aceasta a fost luată în urma contestaţiei depuse de Partidul Social-Democrat. "Circa 138.000 de voturi vor fi renumărare, existând perspectiva ca victoria la limită a lui Traian Băsescu să fie răsturnată", comentează Euronews.
European Voice apreciază că renumărarea voturilor nule poate fi, teoretic, suficientă pentru infirmarea victoriei preşedintelui în exerciţiu. "Realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României a fost pusă sub semnul îndoielii după ce Curtea Constituţională a decis reanalizarea voturilor anulate", comentează publicaţia citată.
-
Ioan Avram Mureşan, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri
Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de deturnare de fonduri. Completul de cinci judecători al instanţei supreme a menţinut astfel condamnarea decisă, în aprilie 2011, în cazul lui Ioan Avram Mureşan de către instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a judecat la fond acest dosar. citeşte tot
-
Boris Tadici se declară pregătit să devină premier al Serbiei
Externe astăzi, 08:53
Fostul preşedinte sârb Boris Tadici, care a pierdut alegerile prezidenţiale de la 20 mai, s-a declarat duminică pregătit să devină premier şi a precizat că intenţionează să formeze o coaliţie majoritară cu foştii săi aliaţi socialişti. citeşte tot





interesant ar fi sa aflam ce spune ;GAVARIT MASCVA; (asa se citeste.) baza pentru intoxicare si propaganda de sustinere a, ghici cui?
Oare cu ce fel de"dulcegarii"o fi cumparat PSD voturile si mintile moldovenilor?Sau...poate ca nu...
Poate ca si moldovenii se mira de CE-AUVOTAT SI CE-A IESIT !Cineva a zis astfel :Stefan Cel Mare n-a murit pentru ca n-a putut zice"cinci",ci de multa-multa inima rea:a vrut sa faca din moldoveni ZIMBRI si au iesit BOI !Scuzati-ma,dar ei poate ca nici nu stiu ca ori s-au vandut pe un kil de zahar/ulei,ori ca au fost considerati NU CA CEI DINTAI,CI CA CEI DIN URMA!
Povestea aceasta arata cam cat de multa lipsa de intelepciune caracterizeaza PSD-ul si cu acolitii acestuia.Desigur,Geoana nu este decat acel"cineva"al lui Ion Iliescu;si-i face jocul!Dupa mine, normal ca alegerile au fost FRAUDATE,dar nu de Basescu-PDL:pe 22-11-09 aproape 80% dintre votanti au fost de partea lui Basescu la Referendum-normal ca si moldovenii,nu?Atunci cum se face ca dupa 14 zile a "batut un vant de rotire/roire/ratacire printre toate judetele moldovei?