Senatul a acceptat impozitarea pensiilor sub 2.000 lei, la solicitarea şefului statului
Plenul Senatului aprobat, luni, cererea preşedintelui Băsescu privind respingerea legii care stabilea neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, supunând la vot solicitarea şefului statului după ce PDL a reclamat că în şedinţa de plen de săptămâna trecută proiectul nu a fost dezbătut regulamentar.
Senatul a acceptat impozitarea pensiilor sub 2.000 lei, la solicitarea şefului statului (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Săptămâna trecută, Senatul a respins solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind reexaminarea legii care prevede neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei, însă PDL a acuzat faptul că actul nu a fost dezbătut, ci s-a trecut din nou la vot.
Luni, cererea de reexaminare a fost dezbătută şi votată din nou, iar proiectul de lege a fost respins, asfel încât scutirea de la impozit a pensiilor sub 2.000 de lei a fost eliminată.
Cererea de reexaminare a întrunit 62 de voturi "pentru" şi 55 "împotrivă".
Camera Deputaţilor este cameră decizională, Senatul fiind primă cameră sesizată.
-
Spitalul Colentina are, pentru prima dată în istoria unităţii, o secţie de urologie cu 35 de paturi
Social astăzi, 17:09
Spitalul bucureştean Colentina are începând de luni, pentru prima dată în istoria unităţii sanitare, o secţie de urologie cu 35 de paturi, bloc operator şi post operator, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, la inaugurarea clinicii. citeşte tot
-
Ce cărţi cumpără românii? Piaţa de carte, ţinută în viaţă de romanele lacrimogene şi de pofta de colorat a copiilor
Cultură-Media astăzi, 16:57
Piaţa românească de carte a scăzut în ultimii cinci ani cu o treime, iar singurele segmente care s-au menţinut constante în vânzări au fost cărţile pentru copii, în special cele de colorat, şi literatura romantică pentru femei, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Vidraşcu, directorul editurii Litera. citeşte tot





si se pace ca cenzura e la putere. Ce ati patit mai micutilor mediafaxati? v-a ciupit cna-ul sau portocalii de c_ur?...
pai da, firati ai *' sa fiti de *... sa nu votati ... ca voi aveti bani de va stergeti cu ei la (_(_)... iar cand o sa iesiti la pensie o sa aveti suficienti bani cat sa va doara tot unde v-ati sters pana atunci cu banii........ habar nu aveti pe ce lume traiti. Un * notoriu zicea ca o familie poate…
BASESCULE ESTI CEA MAI ORDINARA * CARE A * PAMANTUL ROMANIEI ! NU ITI MAI AJUNG BANII CA SA-TI CUMPERI VOTURILE? CUM ITI PERMITI SA TE ATINGI DE AMARATELE NOASTRE DE PENSII PENTRU CARE AM MUNCIT DIN GREU O VIATA INTREAGA ! SA DEA DUMNEZEU CA TU SI COPII TAI SA AJUNGETI CU BURTA LA PAMANT SI SA TRAITI…