Sesizarea lui Iordache la CCR pe completurile specializate: ÎCCJ a încălcat competenţa Parlamentului | DOCUMENT

Sesizarea depusă de Florin Iordache la CCR privind un conflict juridic Parlament-Înalta Curte arată că instanţa supremă a încălcat competenţa constituţională a Parlamentului prin nerespectarea legii privind întocmirea completurile specializate pentru cazuri privind fapte de corupţie.

1805 afișări
Imaginea articolului Sesizarea lui Iordache la CCR pe completurile specializate: ÎCCJ a încălcat competenţa Parlamentului | DOCUMENT

Sesizarea lui Iordache la CCR pe completurile specializate: ÎCCJ a încălcat competenţa Parlamentului | DOCUMENT

Termenul pentru transmiterea punctele de vedere ale părţilor implicate în conflict este 2 aprilie.

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a săvârşit şi săvârşeşte acte şi acţiuni concrete, prin care îşi arogă competenţe ce nu îi aparţin, încălcând competenţa constituţională a altei autorităţi, şi anume a Parlamentului generând un conflict juridic de natură constituţională cu Parlamentul, a cărui gravitate se răsfrânge în mod direct în garantarea accesului liber la justiţie, în sensul afectării acestuia pe componenta asigurării imparţialităţii instanţelor de judecată (în sens obiectiv)", se arată în textul sesizării depuse de Florin Iordache, document intrat în posesia MEDIAFAX.

Sesizarea semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, conţine şi solicitarea ca, odată cu pronunţarea asupra conflictului juridic, judecătorii Curţii să indice şi calea de urmat.

„Odată cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, este necesară indicarea conduitei în acord cu prevederile constituţionale la care autorităţile publice trebuie să se conformeze, respectiv exercitarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a atribuţiilor sale, prin aplicarea de îndată şi întocmai a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, dar şi corectarea efectelor generate de această conduită, de la intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003 şi până în prezent, ţinând seama de riscul condamnării României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nerespectarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în cauzele soluţionate cu încălcarea jurisprudenţei constante a acestei Curţi”, arată sursa citată.

Conducerea Camerei Deputaţilor notează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) nu a respectat modificările legislative aduse de Parlament la legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

"De la intrarea în vigoare a modificării art.29 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, făcută prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, compunerea completurilor pentru soluţionarea cauzelor de corupţie în primă instanţă în cadrul Secţiei penale de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a făcut prin ignorarea legii, înfrângându-se astfel voinţa Parlamentului, ca autoritate legiuitoare şi cu nesocotirea jurisprudenţei instanţei constituţionale şi a celei europene, aşadar implicit a art. 1 din Constituţie, care consacră valorile fundamentale ale statului român - stat de drept, bazat pe principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în care este obligatorie respectarea legii şi a supremaţiei Constituţiei", potrivit sursei citate.

În document mai este invocată decizia Curţii Constituţionale referitoare la completurile de 5 judecători de la instanţa supremă, precizându-se că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin desemnarea a doar patru din cei cinci membri ai acestora, aşa cum prevede legea.

"În ceea ce priveşte al doilea aspect, care vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin faptul că nu este asigurată imparţialitatea obiectivă a instanţei judecătoreşti, datorită modului de constituire a completurilor pentru judecarea în primă instanţă a cauzelor de corupţie, considerăm relevante considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 prin care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013", mai susţine conducerea Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a catalogat sesizarea la CCR pe completurile specializate ca fiind un abuz şi o imixtiune inacceptabilă în actul de justiţie, pentru că pe rolul ÎCCJ au fost invocate excepţii bazate pe exact aceleaşi argumente precum cele din sesizare. Aceasta a adăugat că, potrivit legii, cel chemat să interpreteze şi să aplice legea este judecătorul obişnuit.

Procurorii Secţiei Speciale au transmis conducerii instanţei supreme o adresă prin care solicită detaii cu privire la constituirea completelor specializate din ÎCCJ, potrivit unor surse judiciare. Răspunsul transmis arată că toţi magistraţii de la ÎCCJ sunt specializaţi pe fapte de corupţie.

 

Sesizare Iordache Completuri Speciale by Mediafax.ro on Scribd

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici