Prezent la Reuniunea Informală a miniştrilor de Externe din statele participante OSCE ce a avut loc în oraşul austriac Mauerbach, Teodor Meleşcanu a reafirmat sprijinul României pentru negocierile în formatul 5+2, ”ca unic cadru ce garantează transparenţa şi legitimitatea unei soluţii durabile bazate pe respectarea deplină a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, conform principiilor agreate la nivel internaţional, inclusiv în cadrul OSCE.”
Meleşcanu a adăugat că ”agenda ameninţărilor de securitate trebuie să pornească de la reafirmarea importanţei respectării principiilor fundamentale şi a angajamentelor asumate, elemente care stau la baza arhitecturii europene de securitate.”
Teodor Meleşcanu a pledat şi pentru „aprofundarea rolului OSCE ca fundament al securităţii europene, soluţionarea conflictelor existente, prevenirea extremismului violent şi a radicalizării care conduc la terorism.”
În plus, ministrul român de Externe a avut întrevederi bilaterale şi cu omologii din Marea Britanie, Republica Moldova şi Georgia.
Citeşte şi: Dragnea: Premierul Tudose, mulţumit de întâlnirile foarte bune de la Bruxelles, dar şi mâhnit
Citeşte şi: Premierul Mihai Tudose a cerut simplificarea procedurilor pentru absorbţia fondurilor europene
Citeşte şi: Demiterea lui Grindeanu, legală. CCR a respins contestaţia votului la moţiunea de cenzură/ Grindeanu: Nu am contestat nicio secundă votul de la moţiune, dar votul secret trebuie respectat