Victor Ponta: Principala alocare în cadrul rectificării bugetare se referă la plata noilor drepturi

Principala alocare prevăzută în cadrul rectificării bugetare pe care Guvernul o aprobă, marţi, va fi acordată Ministerului Muncii şi se referă la "noi drepturi" pe care Parlamentul le-a aprobat şi preşedintele le-a promulgat, a anunţat premierul Victor Ponta.

717 afișări
Imaginea articolului Victor Ponta: Principala alocare în cadrul rectificării bugetare se referă la plata noilor drepturi

Victor Ponta (Foto: Liviu Chirca / Mediafax Foto)

"Principala alocare, cu această rectificare, se referă la noi drepturi pe care Parlamentul le-a aprobat şi preşedintele României le-a promulgat, drepturi, din punctul de vedere al Guvernului, corecte. Sunt de fapt reveniri în cele mai multe cazuri la ceea ce au tăiat alţii în 2010 şi mă refer aici la faptul că alocăm toţi banii necesari -doamna ministru (Rovana Plumb, ministrul Muncii-n.r.) nu vă lipseşte niciun leu - pentru plata alocaţiilro mărite pentru copii, pentru plăţile suplimentare aprobate de Parlament pentru veteranii de război, pentru foştii deţinuţi politici, pentru aviatori, personalul navigant, pentru diplomaţi, pentru grefieri, pentru toate categoriile sociale", a spus Ponta.

El a enumerat şi alocările de care beneficiază alte ministere pentru plata unor drepturi salariale, plata titlurilor executorii şi pentru administraţia publică locală.

"Avem asigurate absolut toate drepturile constituţionale fundamentale şi anume: salarii, pensii, alocaţii, ajutoare de şomaj, disponibilizări", le-a spus Ponta miniştrilor la începutul şedinţei Executivului. El a adăugat că până pe 31 decembrie, acest an, nu va exista nicio problemă cu plata acestor drepturi", a afirmat prim-ministrul.

O menţiune specială a fost făcută de premier atunci când s-a referit la Ministerul Sănătăţii. El a infirmat faptul că bugetul acestei instituţii va scădea cu 613,9 milioane de lei şi a susţinut că de fapt i s-au alocat 478 milioane de lei.

"Nu se taie, se dă. Să luaţi pe cineva să-l învăţaţi matematică, că minus cu plus, dacă e mai mare plusul, înseamnă că e plus. Aţi mutat nişte bani dintr-o palte într-alta, în final înţeleg că sunt 478 de milioane în plus", i-a spus Ponta ministrului de resort, Nicu Bănicioiu.

Nicu Bănicioiu. Foto: Bogdan Stamatin / Mediafax Foto

Cu toate acestea, prim-ministrul nu a explicat dacă termenul "Sănătate" se referă la Ministerul Sănătăţii sau la domeniul "Sănătate" în general, ştiut fiind faptul că adminsitraţia publică locală gestionează la rândul ei un număr important de untităţi spitaliceşti care sunt finanţate de la bugetele locale.

Pentru Apărare, premierul a spus că s-au alocat fonduri suplimentare, iar ministrul de resort, Mircea Duşă a anunţat că se va ajunge per ansamblu de la 1,4% din PIB, la 1,51%.

Victor Ponta a trecut în revistă aproape toate instituţiile statului ale căror bugete au fost majorate, dar nu a făcut nicio referire la cele care au pierdut fonduri, cum ar fi de exemplu Ministerul Transporturilor, de la care s-a tăiat aproximativ un miliard de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici