Voiculescu vrea discuţie în BP la Senat pe oportunitatea unei proceduri de suspendare a lui Băsescu
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a cerut conducerii Senatului să discute oportunitatea începerii procedurilor premergătoare suspendării preşedintelui Traian Băsescu, însă pentru iniţierea suspendării şefului statului sunt necesare semnăturile a o treime din numărul parlamentarilor.
Voiculescu vrea discuţie în BP la Senat pe oportunitatea unei proceduri de suspendare a lui Băsescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Potrivit Inpolitics, cererea lui Voiculescu a fost depusă la 1 iulie, argumentul liderului conservator fiind acela că Traian Băsescu "şi-a asumat, de facto, poziţia de principal conducător al puterii executive şi a iniţiat şi a promovat măsuri anti-sociale şi ilegale precum cea privind reducerea cu 15% a pensiilor, declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională a României în şedinţa din data de 24 iunie 2010".
Voiculescu remarcă faptul că "România traversează o perioadă politică, economică şi socială extrem de dificilă", invocând creşterea taxelor într-o perioada de gravă recesiune economică.
"Din păcate, abdicând de la prevederile art.80 din Constituţie,
care îi conferă rolul de mediator între puterile statului, precum
şi între stat şi societate, Preşedintele României, domnul Traian
Băsescu, şi-a asumat, de facto, poziţia de principal conducător al
puterii executive şi a iniţiat şi a promovat măsuri anti-sociale şi
ilegale precum cea privind reducerea cu 15% a pensiilor, declarată
neconstituţională de către Curtea Constituţională a României în
şedinţa din data de 24 iunie 2010. Prin acel demers, Preşedintele
României s-a plasat premeditat în conflict cu societatea
românească, a transformat Preşedinţia într-un supra-guvern şi i-a
privat pe cetăţenii români de o instituţie-mediator, capabilă să
negocieze un acord între Guvern şi societate. Pe scurt,
Preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia", scrie
Voiculescu, potrivit sursei citate.
În opinia senatorului PC, articolul 61 din Constituţie, potrivit
căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului
român şi unica autoritate legiuitoare a ţării" îi obligă pe
senatori şi deputaţi să analizeze "gravitatea faptelor" lui Traian
Băsescu şi dacă se impune "declanşarea procedurilor parlamentare
premergătoare aplicării art.95 din Constituţie, care reglementează
suspendarea din funcţie a Preşedintelui României".
"Ţinând seama de implicaţiile unei astfel de acţiuni, este necesar
ca, înainte de un eventual proces de strângere de semnături de la
cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor, să
supunem dezbaterii Biroului Permanent al Senatului oportunitatea
acestui demers", conchide Dan Voiculescu, acesta fiind şi
vicepreşedinte al Senatului.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, Dan Voiculescu nu a putut fi contactat.
Articolul 95 din Constituţie prevede că, "în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută".
"Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui", mai stabileşte Legea fundamentală, menţionând că, "dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui".
În 14 iulie, preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, îi transmitea preşedintelui Traian Băsescu, într-o scrisoare deschisă, că refuzul de a dialoga cu societatea nu face decât să mărească numărul celor care consideră că suspendarea şefului statului reprezintă "singura soluţie pentru salvarea României".
Dan Voiculescu a condus Comisia parlamentară care a întocmit raportul privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu în anul 2007.
Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie în 2007, însă decizia Parlamentului nu a fost confirmată de referendumul pentru demiterea preşedintelui.
-
Cum arată localităţile înzăpezite vizitate de premierul Mihai Răzvan Ungureanu - GALERIE FOTO
Social astăzi, 15:59
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a vizitat, sâmbătă, însoţit de ministrul Apărării Naţionale şi cel al Administraţiei şi Internelor, mai multe localităţi înzăpezite din judeţele Vrancea şi Buzău. citeşte tot
-
Protest faţă de ACTA, la Oradea: Oamenii au adus în Piaţa Unirii calculatoare şi monitoare
Social astăzi, 14:17
Aproximativ 60 de persoane protestează, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Unirii din centrul municipiului Oradea, faţă de ACTA, oamenii cerând ca acest tratat să nu intre în vigoare. citeşte tot





un securist,un om fara credibilitate care si-a turnat propria familie la securitate...de o moralitate mai mult decat indolielnica,de o speta umana josnica...vine sa dea acestei tari lectii de justitie si moralitate? cu ce drept?...sa explice de unde are averea,sa explice cum a furat din banii acestei tari si apoi sa aiba tupeul sa judece.....insa pina atunci ramine un GUNOI SI UN VIERME AL ACESTEI NATIUNI,UN CANCER , O BUBA MALIGNA.......
Eu cred ca trebuie urgent sa fie judecat DAN VOICULESCU ,pentru faptele de politie politica pe care l-ea facut si sa fie dat afara din politica.
In loc sa puna umarul la a iesi din criza,, sa domeze cu ce a jepcarit poporul ,, cauata cu disperare sa vina la putere pt a avea acces la resurse, jalnic acest individ