Votul Comisiei juridice privind imunitatea lui Mihăilescu şi Andronescu, amânat după alegeri. Decizia va fi luată pe 19 noiembrie

Comisia juridică a Senatului a decis, marţi, să amâne până după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale votul pe cererea de ridicare a imunităţii senatorilor Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu. Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc (PNL), a declarat că decizia a fost amânată prin votul PSD pentru 19 noiembrie.

658 afișări
Imaginea articolului Votul Comisiei juridice privind imunitatea lui Mihăilescu şi Andronescu, amânat după alegeri. Decizia va fi luată pe 19 noiembrie

Votul Comisiei juridice privind imunitatea lui Mihăilescu şi Andronescu, amânat după alegeri (Imagine: Mediafax Foto)

Anunţul a fost făcut de Alin Tişe (PDL), membru al Comisiei juridice, care a precizat că s-a hotărât, prin vot, amânarea deciziei în comisiei în legătură cu cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva Ecaterinei Andronescu şi a lui Şerban Mihăilescu, în dosarul licenţelor Microsoft.

Tişe a precizat că decizia pe ridicarea imunităţii celor doi doi senatori a fost amânată până în 17-18 noiembrie.

Conform sursei citate, amânarea a fost aprobată cu 6 voturi ”pentru” şi 5 ”împotrivă”, motivarea acestei decizii fiind necesitatea solicitării unor date suplimentare de la DNA.

”Au cerut amânare pentru a se cere date suplimentare de la DNA legat de acest dosar. Evident, noi ne-am opus. PSD având 6 voturi, noi fiind doar 5, asta este configuraţia comisiei, s-a amânat pentru data de 17-18 noiembrie, înainte de sesiunea care începe după turul doi”, a declarat Tişe.

El a precizat că solicitarea de amânare i-a aparţinut lui Ioan Chelaru, senator PSD, fără să se facă precizarea despre ce date suplimentare se solicită DNA.

”În opinia noastră erau date suficiente, dosarul era exact cum DNA ni l-a trimis, trebuia să se dea un vot în comisie pentru că dosarul oricum ajungea în plenul Senatului”, a mai spus Tişe.

”Noi, cei din opoziţie, practic venim în zadar având în vedere că prin votul majorităţii nu avem nicio şansă să impunem o decizie. Legal era ca azi să dăm acest vot, să lăsăm organele de anchetă să se pronunţe, şi nu să decidem noi cu privire la amânarea acestui dosar. Este responsabilitatea totală a majorităţii”, a mai spus senatorul PDL.

Preşedintele Comisiei juridice: Decizia pentru Andronescu şi Mihăilescu, pe 19 noiembrie

Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc (PNL), a declarat marţi, după audierea senatorilor Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, pentru care DNA a solicitat începerea urmăririi penale, că decizia a fost amânată prin votul PSD pentru 19 noiembrie, fiind vorba despre o abodarea politică.

Boboc a susţinut că propunerea de a fi dat un raport al Comisiei juridice marţi nu a trecut la vot, fiind ulterior propusă amânarea pentru 19 noiembrie a deciziei şi adresarea unei solicitări către DNA pentru noi date în dosar.

”Au motivat unii colegi că este posibil să fi apărut elemente noi în acest dosar. Din păcate, cred că le prelungim colegilor noştri, celor doi senatori aflaţi în cauză, această stare în care se află în imposibilitatea de a merge să se apere în faţa instanţelor, pentru că nu în faţa comisiei trebuie dumnealor să se apere (...) Din păcate, nici azi nu am reuşit să dăm o soluţie pe care toată lumea o aşteaptă”, a afirmat Boboc.

El a fost întrebat despre ce elemente noi ar fi vorba în dosar, având în vedere solicitarea PSD.

”Nu ştiu, sunt unii colegi care au presupuneri în legătură cu eventuale elemente noi”, a răspuns preşedintele Comisiei juridice, menţionând că adresa înaintată DNA care a fost votată în Comisia juridică nu conţine elemente specifice.

”Le-a fost teamă (senatorilor PSD din Comisia juridică - n.r.) ca domnul Ponta să nu-i autosuspende şi pe dumnealor, cum s-a mai întâmplat în alte cazuri. Cred că asta este explicaţia adevărată (...) Cred că nu e vorba de o chestiune care ţine de procedură, ci e vorba de o abordare politică a acestei chestiuni, pentru că, nu-i aşa, domnul Ponta se află în campanie prezidenţială şi probabil că nu ar da bine pentru campania dumnealui să apară încă doi senatori din tabăra dânsului pe scările DNA”, a susţinut Boboc.

Întrebat de jurnalişti care au fost motivele pentru care a propus amânarea în Comisia juridică, senatorul PSD Ioan Chelaru a refuzat să facă declaraţii.

Marţi dimineaţă, Andronescu şi Mihăilescu au fost audiaţi în Comisia juridică a Senatului.

În noaptea de luni spre marţi au fost reţinuţi în acest dosar primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, precum şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri - senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

"Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educaţional Informatizat» (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte", a precizat DNA.

Procurorii susţin că foştii miniştri Dan Nica, Şerban Mihăilescu, Ţicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Sandu Gabriel "şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licenţiere din 15.04.2004 în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, şi implicit permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate".

Totodată, anchetatorii au indicii că cei şase foşti miniştri au pretins şi primit sume de bani pentru a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi pentru a-şi exercita influenţa asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft.

Camera Deputaţilor a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.

Preşedintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu.

Săptămâna trecută, procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă Adrianei Ţicău şi lui Daniel Funeriu acuzaţiile şi faptele de care s-ar face vinovaţi în dosarul Microsoft, potrivit unor surse judicare.

Numele lui Dorin Cocoş şi cel al lui Nicolae Dumitru sunt menţionate în declaraţiile unor martori audiaţi în dosarul Microsoft, prezentate în documente ale procurorilor anticorupţie aflate printre cele prin care s-a cerut aviz pentru începerea urmării penale a celor nouă foşti miniştri. Un alt martor le-a spus procurorilor despre relaţiile dintre fostul şef al Fujitsu România, Claudiu Florică, şi Dorin Cocoş, respectiv Gheorghe Ştefan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici