Accidentul din faţa Ambasadei Rusiei din Bucureşti: Bărbatul a lovit poarta, apoi şi-a dat foc

Bărbatul care a provocat accidentul din poarta Ambasadei Rusiei în România a lovit mai întâi poarta, apoi şi-a dat foc. În interiorul maşinii au fost găsite mai multe dispozitive inflamabile. Anchetatorii spun că nu a fost un gest terorist

853 afișări
Imaginea articolului Accidentul din faţa Ambasadei Rusiei din Bucureşti: Bărbatul a lovit poarta, apoi şi-a dat foc

Accidentul din faţa Ambasadei Rusiei: Bărbatul a lovit poarta, apoi şi-a dat foc

Bogdan Staicu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a declarat, miercuri, că bărbatul a intrat cu maşina în poarta Ambasadei, apoi a aprins un dispozitiv.

„În felul acesta s-a produs incendiul din interiorul maşinii, rezultatul fiind carbonizarea bărbatului. Acestea sunt datele la momentul actual. Cu siguranţă nu este o stare de fapt stabilită cu certitudine, dar pe baza datelor existente aceasta este situaţia de fapt conturată momentan”, a spus Staicu.

Întrebat dacă poate fi catalogat ca gest terorist, ţinând cont de situaţia de la graniţă, prim-procurorul a exclus acest lucru.

„Nu există la momentul acesta elemente concrete într-un asemenea sens. Nu putem afirma la momentul ăsta că acest gest ar avea legătură cu altceva decât cu circumstanţe personale. Se fac audieri inclusiv cu personalul Jandarmeriei care se afla la faţa locului. După ce se vor finaliza aceste audieri vom şti ce s-a întâmplat”, a mai spus Staicu.

Se fac verificări inclusiv pentru a găsi eventuale motive pentru gestul sinucigaş al bărbatului.

„La momentul actual nu aş putea să vă comunic date în legătură cu circumstanţele personale, eventual cu lăsarea vreunui bilet care să justifice o anumită conduită”, a mai spus procurorul.

Potrivit acestuia, în timpul cercetării la faţa locului, în interiorul maşinii au fost găsite recipiente pentru substanţe inflamabile.

Surse din anchetă susţin că individul era condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol.

Un şofer a intrat miercuri dimineaţa cu maşina în gardul Ambasadei Rusiei la Bucureşti. Maşina a luat foc, iar şoferul a murit.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
accident,
ambasadă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici