- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Alexandru Mazăre: Discuţia cu Cătălin Voicu a fost una "politică", faţă în faţă, nu la telefon
Senatorul PSD Alexandru Mazăre a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că discuţia dintre el şi senatorul PSD Cătălin Voicu, din stenogramele din dosarul DNA, a fost una "politică", el precizând că aceasta a avut loc "faţă în faţă", şi nu la telefon.
Alexandru Mazăre: Discuţia cu Cătălin Voicu a fost una "politică", faţă în faţă, nu la telefon (Imagine: Ionel Iancu/Mediafax Foto)
"A fost o discuţie politică pe care am avut-o, ca multe alte discuţii pe care le am şi cu alţi colegi", a precizat Alexandru Mazăre, comentând astfel discuţia dintre el şi Cătălin Voicu apărută în stenogramele din dosarul DNA prin care se cere arestarea lui Voicu.
Întrebat dacă dialogul relatat în stenogramele apărute în presă este real, Alexandru Mazăre a arătat că există pasaje în care nu-şi recunoaşte limbajul, existând şi posibilitatea ca unele lucruri spuse să fi fost omise.
"Trebuie să vedem, pentru că unele lucuri mi se par că sunt... nu-mi recunosc limbajul, alte lucruri poate pe care le-am spus sunt omise de acolo. Nu ştiu, trebuie văzut în întregime", a spus Mazăre.
El a arătat că discuţia pe care a avut-o cu senatorul Voicu a fost "faţă în faţă", şi nu la telefon.
"Asta este ţara şi ăsta este regimul în care trăim: unul poliţienesc, al lui Traian Băsescu. Se cheltuiesc zeci de milioane de Euro pe ascultări, interceptări şi un aparat represiv care nu face decât să urmărească adversarii politici ai actualului regim. Eu, unul, mă simt ca pe vremea lui Ceauşescu", a arătat Mazăre, comentând faptul că a fost monitorizat.
Nume de politicieni precum Gabriel Oprea, Ludovic Orban, Marian Vanghelie, Miron Mitrea, de magistraţi - Florin Costiniu, şi de oameni de afaceri - Costel Căşuneanu şi Marius Locic, apar în stenogramele din dosarul DNA prin care se cere arestarea senatorului PSD Cătălin Voicu, relatează Hotnews.
-
Olli Rehn: Zona euro studiază posibilitatea creării unui cont special pentru plata datoriei Greciei
Economic astăzi, 06:22
Zona euro "studiază posibilitatea" creării unui cont special prin intermediul căruia să aibă loc plata datoriilor Greciei, a anunţat joi comisarul European pentru Afaceri Economice Olli Rehn, la finalul reuniunii Eurogrupului. citeşte tot
-
The Economist: "Politica în România - Guvern nou, probleme vechi"
Politic ieri, 21:36
Majoritatea românilor par să se fi săturat de preşedintele Traian Băsescu, al cărui mandat durează până în 2014, comentează revista The Economist, afirmând că noului Guvern de la Bucureşti îi va fi greu să recupereze terenul pierdut până la scrutinul parlamentar programat în noiembrie. citeşte tot





Aduceti prejudicii natiunii mai grave decat cei mai mari infractori aflati la ora actuala in inchisorile din Romania !! Locul vostru acolo va este !! Auzi stat politienesc, asa se zice acum cand isi sunt descoperite "planurile" mafiote !!!
Da-te-n * de mazare putreda ca pe vremea lui ceausescu aveai 17 anisori, *, ce te-o fi urmarit pe tine securitatea cand aveai 14-15 ani, imputitule!
Mazarile au inceput sa se * pe ei de frica!!!!