Ambasadorul Cristian Istrate, rănit în accidentul în urma căruia fiul său cel mare a murit, este în stare stabilă. Fiul cel mic, transferat la Spitalul Judeţean Sibiu

Şeful Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, rănit în accidentul produs duminică pe DN 1, în judeţul Sibiu, a fost operat de ruptură de splină, starea acestuia fiind stabilă, în timp ce soţia acestuia nu a necesitat internarea.

2270 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul Cristian Istrate, rănit în accidentul în urma căruia fiul său cel mare a murit, este în stare stabilă. Fiul cel mic, transferat la Spitalul Judeţean Sibiu

Cristian Istrate (Imagine: Andrei Pungovschi/ Arhiva Mediafax Foto)

UPDATE Fiul cel mic al ambasadorului Istrate, rănit la coloană, transferat la Spitalul Judeţean Sibiu

Fiul cel mic al ambasadorului Cristian Istrate, rănit la coloană în accidentul produs în judeţul Sibiu, a fost transferat, luni, la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean, întrucât Spitalul de Pediatrie unde era internat nu are medici neurochirurgi.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie din Sibiu, Alina Mihaela Cozac, a declarat luni că fiul cel mic al şefului Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, a fost transferat la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean (SCJ).

"Pacientul este stabil şi nu prezintă leziuni ale organelor interne. Se transferă la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu în vederea continuării supravegherii pentru traumatismul suferit la nivelul coloanei vertebrale", a declarat Alina Mihaela Cozac.

Potrivit acesteia, Spitalul de Pediatrie nu are medici neurochirurgi, tratarea pacienţilor minori cu traumatisme neurochirurgicale făcându-se de către specialiştii SCJ Sibiu, în baza unui protocol.

Alina Mihaela Cozac a precizat că, în urma investigaţiei cu computerul tomograf, medicii suspicionează o "posibilă fractură de bază proces transvers stâng, vertebra T1", pentru care s-a solicitat supravegherea specialiştilor neurochirurgi.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al SCJ Sibiu, Decebal Todăriţă, a afirmat că, deocamdată, pacientul nu va fi supus altor investigaţii, continuându-se tratamentul instituit la Spitalul de Pediatrie şi supravegherea de specialitate în Secţia de Neurochirurgie.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă, a declarat luni că ambasadorul Cristian Istrate a fost operat de ruptură de splină, starea lui fiind stabilă.

"Operaţia a decurs normal. Pacientul este stabil, internat pe secţia reaminare", a spus Decebal Todăriţă.

Potrivit medicului, soţia diplomatului, care a suferit un traumatism toracic minor, nu a necesitat internare, plecând din Unitatea Primiri Urgenţe după câteva ore de supraveghere.

Todăriţă a mai spus că şoferiţa care a provocat accidentul rutier, o femeie de 28 de ani, nu a necesitat internare.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sibiu, Alina Mihaela Cozac, a declarat că fiul cel mic al ambasadorului, în vârstă de 14 ani, a rămas internat în unitatea medicală, fiind diagnosticat cu traumatism craniocerebral acut închis, contuzie la coloana vertebrală.

"În urma investigaţiilor efectuate, pacientul a fost internat în Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a spitalului nostru cu diagnosticul de politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral acut închis, fără pierdere de cunoştinţă, contuzie coloană cervico-dorsală şi fisură metafiză proximală tibie stângă", a declarat Alina Mihaela Cozac.

Potrivit acesteia, pacientul nu are leziuni care să îi pună viaţa în pericol.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a afirmat că poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere Sibiu au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele femeii de 28 de ani care a provocat accidentul.

"În cauză a fost deschis un dosar de cercetare pentru ucidere din culpă. Din verificările efectuate, colegii noştri au stabilit că tânăra care a provocat accidentul rutier deţinea permis de conducere de mai puţin de un an", a declarat Luciana Balteş.

Balteş a precizat că tânăra este din Cluj-Napoca şi conducea o maşină înmatriculată în Bistriţa.

Şeful Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, a fost implicat, duminică, într-un accident produs pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce maşina în care se afla, alături de soţie şi cei doi copii, a fost lovită de alt autoturism.

Astfel, maşina în care se aflau ambasadorul, soţia lui şi cei doi copii, înmatriculată în Austria, a fost lovită de un autoturism condus de o femeie de 28 de ani, care a vrut să depăşească neregulamentar un TIR.

În urma impactului, toate cele cinci persoane din cele două maşini au fost rănite. Cristian Istrate, soţia şi fiul său de 23 de ani au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Sibiu, iar fiul cel mic al diplomatului a ajuns la Spitalul de Pediatrie din oraş. La Spitalul Judeţean Sibiu a ajuns şi şoferiţa care a provocat accidentul.

Ulterior, fiul cel mare al diplomatului, rănit grav în accident, a decedat la spital.

Decretul privind trimiterea la post ca ambasador a lui Cristian Istrate, ca şef al Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu în luna martie, după ce acesta a fost avizat în octombrie 2012 de comisiile parlamentare de specialitate pentru funcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici