ANI cere Parchetului să îl verifice pe primarul din Buşteni, pentru conflict de interese

ANI cere procurorilor să facă verificări în cazul primarului din Buşteni, Emanoil Savin, pentru conflict de interese, întrucât a semnat un contract de parteneriat privind organizarea în 2011 a Cupei Mondiale de Escaladă pe Gheaţă, în baza căruia cazarea şi masa au fost asigurate de firma edilului.

504 afişări

Imaginea articolului ANI cere Parchetului să îl verifice pe primarul din Buşteni, pentru conflict de interese

ANI cere Parchetului să îl verifice pe primarul din Buşteni, pentru conflict de interese (Imagine: Shutterstock)

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri agenţiei MEDIAFAX, că Emanoil Savin a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi penală, întrucât, în calitate de primar, a semnat un contract de parteneriat încheiat între Clubul Alpin Român, Primăria Oraşului Buşteni şi Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă, care a avut ca obiect organizarea, în perioada 4-6 februarie 2011, a etapei Cupei Mondiale de Escaladă pe Gheaţă, în baza căruia serviciile privind cazarea şi masa pentru amenajatorii şi arbitrii locali, prevăzute în sarcina primăriei, au fost asigurate de către societatea în cadrul căreia Savin deţinea calitatea de asociat, iar soţia acestuia funcţia de administrator.

În baza acestui contract, Primăria Buşteni a achitat societăţii administrate de soţia lui Savin suma de 8.000 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor hoteliere.

Astfel, ANI a solicitat Parchetului Judecătoriei Sinaia să facă verificări în cazul lui Emanoil Savin, pentru conflict de interese.

Potrivit articolului 301 din Codul penal, "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".

ANI a precizat că Emanoil Savin a încălcat şi dispoziţiile articolului 76, alineatul 1 din Legea 161/2003, potrivit cărora "primarii sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I", precum şi pe cele ale articolului 75, alineatul 1, literele a) şi c) din Legea 393/2004, potrivit cărora "aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri".

Emanoil Savin a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, potrivit ANI.

Conform prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
SAVIN ,
ANI ,
PARCHET
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.