Arad: Sălciile energetice, plantate drept "perdele" de protecţie împotriva viscolului pe drumuri judeţene

Autorităţile din Arad plantează sălcii energetice pe marginea drumurilor judeţene, pentru a proteja şoselele de zăpada viscolită, dar şi pentru a valorifica lemnul după doi ani, investiţia pentru primii 20 de kilometri fiind de 500.000 de lei şi urmând să fie amortizată la prima recoltă, în 2016.

757 afișări
Imaginea articolului Arad: Sălciile energetice, plantate drept "perdele" de protecţie împotriva viscolului pe drumuri judeţene

Arad: "Perdele" de protecţie împotriva viscolului pe drumuri judeţene (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Conducerea Consiliului Judeţean Arad a anunţat, luni, că a plantat sălcii energetice pe o distanţă de 20 de kilometri, pe marginea drumului judeţean Semlac-Şeitin-Nădlac, scopul fiind atât crearea unei "perdele" de protecţie împotriva zăpezii viscolite, cât şi valorificarea lemnului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit preşedintelui CJ Arad, Nicolae Ioţcu, plantarea sălciilor energetice pe marginea drumurilor reprezintă o premieră naţională, iar investiţia făcută pentru primii 20 de kilometri, care se ridică la 500.000 de lei, ar urma să fie amortizată după prima recoltare, în 2016.

"Creşterea salciei energetice are loc într-un ritm foarte rapid, ceea ce o face profitabilă. De la butaşii plataţi acum, de circa 25 de centimetri, planta va ajunge la o înălţime de aproximativ şapte metri în doi ani, când va fi recoltată. Din calculele făcute reiese că din prima recoltă ne putem amortiza investiţia", a declarat Ioţcu.

Potrivit lui Ioţcu, proiectul finanţat cu bani de la bugetul judeţean are atât scopul de a aduce profit, cât şi de a crea perdele de protecţie împotriva zăpezii viscolite pe drumurile expuse.

"Primul drum care beneficiază de acest program este afectat grav pe timpul iernii, când zăpada viscolită conduce inclusiv la blocarea traficului, iar eforturile de menţinere a traficului sunt foarte mari. Vom continua şi în 2014 cu aceste plantări, pe mai multe drumuri care sunt afectate în acest fel, dar deocamdată nu am stabilit sumele pentru că nu avem buget", a declarat Ioţcu.

El a precizat că drumurile pe care vor fi plantate cu prioritate sălcii energetice sunt Arad-Şiria, Arad-Frumuşeni-Lipova şi Sâmbăteni (DN 7) - Ghioroc.

Specia de sălcii provine din Suedia, ţară din care au fost aduşi butaşii, iar reprezentanţii CJ Arad afirmă că lemnul rezultat are mare căutare pe piaţă, pentru că are o putere calorică similară cu a gazului sau a cărbunelui.

Procurarea butaşilor şi plantarea a fost realizată de SC Radexim Trans, firmă stabilită prin procedură de achiziţie directă, contractul fiind semnat în 26 august.

Potrivit lui Ioţcu, o tonă de lemn costă circa 50 de euro, iar pe un hectar se pot obţine, în medie, 40 de tone, în timp ce pe cei 20 de kilometri de drum din Arad au fost plantaţi butaşi pe o suprafaţă de 67 de hectare.

Ioţcu a spus că programul nu intră în contradicţie cu măsurile luate în urmă cu trei ani, când au fost tăiaţi de pe marginea drumurilor peste trei mii de copaci, motivându-se că reprezentau un pericol pentru siguranţa rutieră.

Şeful CJ Arad a spus că sălciile energetice cresc sub formă de tufe, iar eventualul impact al unei maşini nu conduce la consecinţe atât de grave precum în cazul impactului cu trunchiul unui copac.

În urmă cu trei ani, peste trei mii de copaci aflaţi pe marginea drumurilor judeţene din Arad au fost tăiaţi, în cadrul celei mai ample acţiuni de acest fel care a avut loc în judeţ, autorităţile afirmând că pomii respectivi deveniseră un pericol pentru siguranţa rutieră, pentru că erau prea bătrâni.

Reprezentanţii CJ Arad afirmau, la vremea respectivă, că în locul copacilor sacrificaţi vor fi plantaţi alţi pomi, în diverse zone ale judeţului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici