- Home
- Social
- CONSTANŢA, (19.05.2017, 10:21)
- Cătălin Legănel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, află în 22 mai dacă va fi arestat la domiciliu. Avocat: În 2017 se practică încă înscenări, într-o manieră grosolană
Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, va afla luni dacă va fi judecat în stare de arest la domiciliu, în dosarul ”Nazarcea”, în care este acuzat, alături de alte persoane, de obţinere fără drept de fonduri europene, după ce instanţa a amânat, vineri, să se pronunţe.
931 afișări
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, află în 22 mai dacă va fi arestat la domiciliu
Curtea de Apel Constanţa a judecat, vineri, solicitarea procurorilor anticorupţie de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu în cazul Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, anchetatorii susţinând că acesta ar fi încălcat condiţiile controlului judiciar.
Şedinţa de judecată a durat numai câteva zeci de minute şi a fost secretă, iar la ieşire avocatul prelatului, Maria Vasii, a declarat că totul este ”o înscenare”, iar documentul în baza căruia a fost formulată solicitarea procurorilor anticorupţie, o adeverinţă, ar fi fost falsificat prin schimbarea datei. ”Diavolul îmi vrea răul!”, a completat Arhiepiscopul Tomisului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Arta cere sacrificii. Anne Hathaway recunoaște că a fost nevoită să sărute 10 bărbați la un casting pentru a testa chimia dintre parteneri
-
Adrian Sârbu: Creşterea PIB înseamnă creşterea bogăţiei tale. În România există oportunităţi. Fii vesel, pentru că economia creşte şi bazată pe nivelul tău de bună dispoziţie şi de gândire pozitivă
-
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
-
Britanicii cer ca ţinta NATO pentru cheltuieli să crească din cauza lumii mai periculoase
”Am constatat cu stupoare că în 2017 se practică încă înscenări, într-o manieră grosolană. Îmi asum ceea ce spun”, a declarat, vineri, avocatul, precizând că documentul respectiv a fost falsificat, fiind întocmită ”o capcană”.
”Această cerere de înlocuire a măsurii controlului cu arestul la domiciliu privea un înscris pe care l-ar fi semnat Înaltul Teodosie la data de 12 mai, pentru ca Primăria din Ovidiu să elibereze un înscris pentru suprafeţele de terenuri deţinute de o cooperativă care gestionează terenurile. Ori, această adeverinţă se eliberează de Primărie cu o zi înainte, pe 11 mai. Ca atare, se vede că nu era necesar nici un înscris pe 12 mai, a doua zi. Era clar că a fost întocmit doar de capcană. De asemenea, după ce Înaltul Teodosie - vorba vine - ar fi semnat acea adeverinţă, se face o corectură, nu ştim de către ce persoană, şi se schimbă anul din 2016 în 2017. În mod fals. (…) Fals dovedit pentru că în dreptul schimbării anului este semnătura celui care şi-ar asuma. (…) Cât de departe poate să meargă zelul, în ziua de astăzi, aşa încât să ajungem al asemenea ipoteze”, a spus Maria Vasii.
Potrivit avocatului, în documentul respectiv nu se menţionează nimic de APIA, fiind doar o împuternicire pentru o Primărie.
”Nu vorbeşte niciunde de APIA. În acest înscris este o dovadă care ar arăta că a fost o împuternicire emisă pentru ca o primărie să emită o adeverinţă de suprafaţă. (…) Se spune că a fost emis în 12, ca o împuternicire pentru primărie. Dar, înscrisul de la primărie este emis în data de 11, deci despre ce discutăm atunci? (…) Am încredere că judecătorul va da soluţia corectă”, a afirmat avocata.
Întrebată de jurnalişti dacă are informaţii despre existenţa unui eventual mandat de ascultare, avocatul a răspuns: ”Nu mă interesează!”.
La rândul său, întrebat cine i-ar vrea răul, Arhiepiscopul Tomisului a spus că ”Diavolul îmi vrea răul!”.
Instanţa a judecat cererea DNA, dar a amânat pronunţarea pentru luni, 22 mai.
”În cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menţionează că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat activităţi de accesare a fondurilor europene, deşi acest lucru i-a fost interzis în mod expres şi neechivoc prin obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar. În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ştefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în acelaşi dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului şi pe numitul Petrescu Teodosie, precum şi să semneze şi să depună documentaţia pentru obţinerea adeverinţei de suprafaţă de la Primăria Ovidiu, cu suprafaţa de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverinţa era necesară a fi folosită în relaţia cu APIA (Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188, 75 ha”, arăta DNA, într-un comunicat de presă.
Procurorii susţin că prin emiterea împuternicirii IPS Teodosie ar fi încălcat simultan cele două obligaţii care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar: să nu desfăşoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.
”A reieşit că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat prin interpuşi, activitatea de accesare a fondurilor europene, adeverinţa de suprafaţă fiind necesară în cadrul cererii unice SAPS în legătură cu care inculpatul a şi fost trimis în judecată, iar Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis este interpusa inculpatului Petrescu Teodosie. (Una dintre faptele pentru care inculpatul Petrescu Teodosie a fost trimis în judecată - cea aferentă campaniei 2016 - era tocmai aceea că, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, folosindu-se de interpusa Cooperativa Agricolă Tomis, reprezentată de inculpatul Ştefan Aurelian, a încercat să acceseze fonduri europene prin APIA, declarând în fals că foloseşte anumite suprafeţe agricole)”, mai precizează DNA.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au refuzat, marţi, să comenteze solicitarea procurorilor DNA Constanţa, precizând că analizează situaţia, urmând să ofere ulterior un punct de vedere.
Arhiepiscopul Tomisului este judecat, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În prezent dosarul se află în procedură de cameră preliminară la Curtea de Apel Constanţa, iar faţă de IPS Teodosie este în vigoare măsura controlului judiciar.
Citește pe alephnews.ro: Mark Zuckerberg a dezvăluit motivul pentru care poartă un nou colier. Ce valoare sentimentală are pentru CEO-ul Meta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Un american era pe cale să-și piardă un braț din cauza unui aligator: „Am știut că voi muri chiar atunci”
Elon Musk dă pe toată lumea afară: După ce a concediat 14.000 de angajaţi, celebrul miliardar a decis să renunţe la o divizie întreagă abia formată
De ce să te duci să lucrezi la H&M la Londra, pe 1.800 de lire sterline, când aceiaşi bani îi obţii la Bucureşti, într-o trattorie, şi ai costurile vieţii mult mai reduse, începând cu chiria?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
„Omul cu Tourette” a DIVORȚAT în secret! Motivul jenant pentru care Andrei Ungureanu și soția lui s-au despărțit
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
-
astăzi, 11:59