BIO: Actorul George Ivaşcu, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Culturii

George Ivaşcu, propus de PSD pentru funcţia de ministru al Culturii, este actor, regizor, dar şi manager şi fondator al Teatrului Metropolis din Bucureşti, fiind un susţinător şi promotor al tinerei generaţii de creatori.

2273 afișări
Imaginea articolului BIO: Actorul George Ivaşcu, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Culturii

BIO: Cine este George Ivaşcu, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Culturii

Născut pe 15 februarie 1968, în Bucureşti, George Ivaşcu a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1993, la clasa lui Gelu Colceag, şi a jucat apoi pe scenele celor mai importante teatre din Capitală şi din ţară.

În 1993, a fost angajat la Teatrul de Comedie, apoi, în 1996, la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti (TNB).

Este conf. univ. dr. la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti.

Ivaşcu s-a impus ca actor şi regizor, iar, în ultimii zece ani, ca manager cultural, fiind din 2007 fondatorul şi managerul Teatrului Metropolis din Bucureşti. În calitatea sa de manager cultural s-a impus ca promotor şi susţinător al tinerei generaţii de creatori, în egală măsură fiind preocupat de păstrarea memoriei artiştilor consacraţi de teatru şi film din România, iniţiind proiectul Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti.

Este, de asemenea, iniţiatorul cotidianului online de cultură Ziarul Metropolis.

A jucat în filme precum "Ultimul zburător" (2014), "Bunraku" (2010), "Nunta mută" (2008), "Cuscrele" (2006), "Modigliani" (2004), "Amen" (2002), "Faimosul paparazzo" (1999), "Terente regele bălţilor" (1995), "Pepe şi Fifi" (1994), "Asfalt tango" (1993), "Undeva în Est" (1991), "Liceenii" (1986).

În 2004, a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D - "Arta Spectacolului", "în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului". De asemenea, a primit, printre altele, în 2001, premiul criticii la gala Uniunii Teatrale din România, marele premiu la Gala tânărului actor - HOP (1993) şi premiul Jules Cazaban la Festivalul Comediei.

George Ivaşcu este căsătorit cu Alice Barb, regizoare de teatru şi operă, actriţă şi manager cultural.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici