Botiş: Contractul colectiv de muncă dispare. Liderii sindicali naţionali vor pierde obiectul muncii

Contractul colectiv de muncă la nivel naţional îşi încetează existenţa prin Codul Social, iar salarii mai mari decât salariul minim garantat în plată aprobat de Guvern vor putea fi negociate la nivel de unitate, liderii sindicali naţionali pierzând astfel "obiectul muncii",a afirmat ministrul Muncii

141 afișări
Imaginea articolului Botiş: Contractul colectiv de muncă dispare. Liderii sindicali naţionali vor pierde obiectul muncii

Botiş: Contractul colectiv de muncă dispare. Liderii sindicali naţionali vor pierde obiectul muncii (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Contractul colectiv de muncă la nivel naţional îşi încetează existenţa (...) Va fi un salariu minim brut, prin hotărâre de guvern, şi peste acest salariu se va negocia la nivel de unitate salarii care pot fi cu mult sau cu puţin mai mari decât salariul minim garantat în plată. Va fi un avantaj imediat, care se va vedea în următoarele luni, faptul că unele sectoare îşi vor permite salarii mai consistente, mai mari. În aceste condiţii, cred că este un principiu corect acela pe care l-am promovat, ca în viitor să avem contracte colective de muncă semnate la nivel sectorial", a spus ministrul Muncii, Ioan Botiş, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern.

El a arătat totodată că astfel vor fi slăbite poziţiile liderilor de rang naţional, care pierd "obiectul muncii" legat de semnarea contractului colectiv la nivel naţional, dar liderii sectoriali, "de linia a doua şi a treia" vor avea de câştigat şi îşi vor întări foarte mult poziţiile, fiind mai apropiaţi de membrii de sindicat.

"Un lucru pe care aş vrea să-l precizeze, pentru că a fost vehiculat foarte mult de liderii de sindicat în ceea ce priveşte aplicarea principiului «erga omnes» - extinderea unor negocieri colective la nivel naţional tuturor salariaţilor. Economia României, la fel ca oricare altă economie, are nevoie să respire pe tonalităţi diferite, este o altă forţă în zona industriei textile faţă de ceea ce înseamnă industria IT. Din acest motiv, am considerat că este oportun să lăsăm negocierile la nivel de sector, astfel încât sindicate puternice să negocieze cu patronate puternice la nivel de sector şi să convingă partenerii care este forţa lor de dezvoltare", a adăugat ministrul.

Codul de Dialog Social mai prevede că Guvernul se va retrage din Consiliul Economic şi Social, organism din care vor face însă parte şi organizaţiile de pensionari.

Necesitatea Codului de Dialog Social a fost menţionată, în conferinţa de presă, şi de premierul Emil Boc, care a arătat că este nevoie şi de o lege a dialogului social "de dreapta", după modificarea Codului Muncii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici