Bucharest Summer Parade: Motociclişti, maşini retro, fanfare ale poliţiştilor şi jandarmilor defilează la inaugurarea Pasajului Basarab - GALERIE FOTO, VIDEO

Motociclişti, maşini retro, fanfare ale poliţiştilor, jandarmilor şi pompierilor defilează, sâmbătă, pe Pasajul Basarab, urmăriţi de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu şi de mii de bucureşteni veniţi să asiste la "Bucharest Summer Parade" şi să vadă podul.

2931 afișări
Imaginea articolului Bucharest Summer Parade: Motociclişti, maşini retro, fanfare ale poliţiştilor şi jandarmilor defilează la inaugurarea Pasajului Basarab - GALERIE FOTO, VIDEO

Bucharest Summer Parade: Motociclişti, maşini retro, fanfare ale poliţiştilor şi jandarmilor defilează la inaugurarea Pasajului Basarab - GALERIE FOTO, VIDEO (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

GALERIE FOTO

"Bucharest Summer Parade", ediţia întâi, eveniment organizat cu ocazia inaugurării Pasajului Basarab, a început la ora 11.30.

Startul paradei a fost dat după intonarea Imnul Naţional, pe pod începând să defileze fandarele, motociclişti, maşini retro şi tunate, reprezentanţi ai minorităţilor şi ai constructorului, ai Poliţiei Rutiere, ai Pompierilor, ai Poliţiei Locale şi ai Jandarmeriei, precum şi Ansamblurile Ciuleandra, Doina Dunării şi Mugurel de Prahova.

Aceştia defilează pe sensul între Şoseaua Nicolae Titulescu şi Şoseaua Grozăveşti, apoi la sol pe Şoseaua Grozăveşti, cu traversarea Splaiului Independenţei, şi locală, la hipermarketul Carrefour Orhideea.

La finalul "Bucharest Summer Parade", la ora 12.30, va avea loc un concert susţinut de Horia Brenciu, în parcarea complexului comercial Carrefour.

Primarul Sorin Oprescu a spus, în timp ce urca pe Pasajul Basarab, că nu credea că va veni atâta lume şi că este o mare bucurie că au venit atât de mulţi bucureşteni, pentru că podul este al lor.

"Îmi scot pălăria pentru răbdarea pe care au avut-o până acum ", a spus Oprescu, în timp ce mergea pe Pasajul Barasab.

Video Stirileprotv.ro

Întrebat de ce a pus o plăcuţă pe care scrie "Pasaj început de BĂSESCU şi terminat de OPRESCU", primarul Capitalei a spus că "acesta este adevărul". El a precizat că Pasajul Basarab "nu este al lui Băsescu, al lui Oprescu, ci al bucureştenilor".

Sorin Oprescu a fost salutat de bucureştenii aflaţi pe pod, care l-au felicitat că a terminat pasajul, edilul dând mâna cu unii dintre ei.

Primarul Capitalei a spus că "nu este baie de mulţime, e împreună cu ei". "Baia de mulţime o faci într-un loc, îţi pui un vorbitor din ăla şi începi", a explicat Oprescu.

Edilul şef a spus că Pasajul Basarab văzut din avion seamănă cu "o minune" şi a precizat că nu există termen de comparaţie pentru această lucrare, fiind una dintre cele mai mari din Europa.

Întrebat ce proiecte are pentru viitor, Sorin Oprescu a spus că urmează încă cinci-şase lucrări ca aceasta, "ca să le arătăm că poporul român poate să facă astfel de construcţii".

"Îmi dorec să le termin şi pe celelalte, să văd lumea mulţumită cum o văd astăzi. Dacă le văd şi pe alea terminate şi pe ei mulţumiţi, sunt şi eu mulţumit", a adăugat Oprescu.

Primarul general a spus că abia aşteaptă să vadă, duminică dimineaţă, maşinile pe Pasajul Basarab şi a precizat că va merge la Centrul de monitorizare pentru a vedea de acolo traficul pe pod.

Pasajul Basarab va fi deschis pentru traficul auto începând de duminică, ora 6.00.

Primarul Sorin Oprescu i-a invitat pe bucureşteni să vină, sâmbătă, de la ora 10.00, pe Pasajul Basarab şi să participe la parada prilejuită de începerea vacanţei. Mii de bucuşteni au răspuns invitaţiei edilului şi au venit încă de la prima oră la Pasajul Basarab.

Pietonii pot urca pe Pasajul Basarab numai din rampele de pe Şoseaua Nicolae Titulescu şi Bulevardul Vasile Milea, aceştia putând merge doar pe un singur fir, pe sensul dinspre Şoseaua Nicolae Titulescu spre Bulevardul Vasile Milea. Traversarea pietonilor de pe trotuare pe rampele pasajului se face sub protecţia organelor de ordine.

La ora 21.00, primarul general, Sorin Oprescu, se va întâlni pe pasaj cu constructorii şi echipa din Primăria Capitalei care a lucrat la acest proiect, "pentru a ciocni o cupă de şampanie şi a le mulţumi pentru contribuţia pe care şi-au adus-o la finalizarea celei mai mari lucrări de infrastructură din ultimii 20 de ani din România", a precizat municipalitatea într-un comunicat de presă.

Pasajul Basarab face legătura rutieră şi de tramvai între Bulevardul Nicolae Titulescu - Şoseaua Orhideelor - Podul Grozăveşti - Bulevardul Vasile Milea (pentru circulaţia tramvaielor), respectiv Şoseaua Grozăveşti, întregindu-se astfel inelul principal de circulaţie al Municipiului Bucuresti în partea de nord-vest. Proiectul cuprinde două traversări majore de obstacole, a râului Dâmboviţa peste podul existent lărgit şi a căii ferate în zona Gării de Nord.

"Pasajul Basarab a fost supus tuturor testelor prevăzute de legislaţia în vigoare, rezultatele acestora confirmând siguranţa şi stabilitatea acestuia în cele mai dificile condiţii de exploatare. Toate aceste teste au fost confirmate de către proiectanţi, consultanţi şi specialişti de renume în domeniu din România şi Spania şi consemnate în rapoartele pe care aceştia le-au înaintat către Comisie. În acest moment, Pasajul Basarab este 100% sigur pentru punerea în exploatare", a precizat Primăria Capitalei într-un comunicat de presă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici