Campanie de amploare. Poliţiştii rutieri din toate statele UE acţionează pentru prinderea vitezomanilor

În perioada 1-7 aprilie, poliţiştii rutieri din toate statele Uniunii Europene vor acţiona simultan, pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală, anunţă Poliţia Română.

1702 afișări
Imaginea articolului Campanie de amploare. Poliţiştii rutieri din toate statele UE acţionează pentru prinderea vitezomanilor

Campanie de amploare. Timp de 24 de ore, începând cu această noapte, poliţiştii rutieri din toate statele UE acţionează pentru prinderea vitezomanilor. Foto: 123rf.com

Miercuri, 3 aprilie, între orele 00:00 – 24:00, se va derula acţiunea Speed Marathon, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei.

Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză şi reducerea numărului şi gravităţii consecinţelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condiţiilor de drum şi a celei excesive.

Acţiunea, coordonată de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, se desfăşoară în toată ţara, pe drumurile publice, poliţiştii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislaţiei în domeniu.

Poliţiştii vor folosi toate aparatele radar disponibile.

Activitatea are loc în cadrul săptămânii T.I.S.P.O.L. Speed (1 - 7 aprilie 2019).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici