Câmpeanu: Un grup interministerial lucrează la noua Lege a salarizării, care trebuie aplicată din 2014

Un grup interministerial, format din specialişti din trei ministere, lucrează la modificarea Legii salarizării, care ar trebui finalizată în acest an, până în prezent nefiind consultaţi şi partenerii sociali, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

943 afișări
Imaginea articolului Câmpeanu: Un grup interministerial lucrează la noua Lege a salarizării, care trebuie aplicată din 2014

Câmpeanu: Un grup interministerial lucrează la noua Lege a salarizării, care trebuie aplicată din 2014 (Imagine: Octav Ganea/ Publimedia)

Mariana Câmpeanu a precizat că specialiştii care lucrează la proiectul de modificare a Legii salarizării sunt din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul de Finanţe şi Ministerul Dezvoltării.

"Vrem să creăm un cadru general şi apoi să extindem discuţiile şi la alte ministere", a spus Mariana Câmpeanu.

Întrebată dacă sindicatele şi patronatele sunt consultate de grupul interministerial pentru proiectul de modificare a legii, Mariana Câmpeanu a spus că până în prezent nu s-a discutat cu partenerii sociali.

Ministrul Muncii a mai spus că proiectul de modificare a legii ar trebui finalizat în acest an, pentru a intra în vigoare din 2014.

Premierul Victor Ponta declara în 26 iulie că vrea să modifice Legea salarizării, incluzând în "anvelopa naţională" cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie, respectiv primării, consilii judeţene, ministere, dar şi "un salariu minim, probabil de 1.000 de lei, şi un salariu maxim".

"Am discutat cu cei prezenţi la întâlnire despre viitorul sistem de salarizare în aparatul public. Intenţionez ca în anvelopa naţională - şapte la sută din PIB negociată cu partenerii noştri internaţionali - să facem anvelopa de cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie în parte - primărie, CJ, minister - să avem un salariu minim, probabil de 1.000 de lei şi un salariu maxim. Cred că un raport de 1 la 7 va fi, adică cel mai mare salariu să fie de 7.000 de lei şi în acestea conducătorul instituţiei, pe baza unor criterii, să poată stabili mult mai flexibil de câţi oameni are nevoie, cum îi stimulează pe cei care au rezultate în activitate, cum îi sancţionează. Asta înseamnă modificarea Legii salarizării care, de fapt, nu a fost niciodată pusă în aplicare, a fost doar o idee, din păcate, finalizată cu un faliment şi a Legii funcţionarului public", spunea atunci Victor Ponta.

Întrebat când va intra în vigoare noua lege a salarizării, Ponta a răspuns că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple în 2013.

"Eu îmi doresc anul acesta, odată cu Legea bugetului public, ca să poată fi aplicată odată cu noul buget, în 2014. Trebuie să ne încadrăm în şapte la sută din PIB, orice încălcare a acestei prevederi înseamnă nu doar încălcarea unor angajamente la nivel naţional, ci înseamnă o nesustenabilitate a administraţiei publice româneşti", a mai spus atunci Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici