Cazul falsului chirurg din Bucureşti | Esteticianul Adina Alberts: Eu am anunţat Colegiul Medicilor. La nivel de discuţie, omul e strălucit

Esteticianul Adina Alberts a declarat că ea a fost cea care a denunţat falsul chirurg italian şi că a sesizat Colegiul Medicilor în urmă cu câteva luni. Alberts a subliniat că în cadrul discuţiilor pe teme medicale, falsul medic era „strălucit”, însă în sala de operaţii au apărut suspiciunile.

6762 afișări
Imaginea articolului Cazul falsului chirurg din Bucureşti | Esteticianul Adina Alberts: Eu am anunţat Colegiul Medicilor. La nivel de discuţie, omul e strălucit

Falsul chirurg din Bucureşti | Medic: Am anunţat Colegiul Medicilor. La nivel de discuţie, omul e strălucit

„Eu sunt medicul care a constatat că acest doctor nu ştie să opereze şi eu am anunţat şi Poliţia, eu am anunţat şi Colegiul Medicilor, de la mine au plecat toate. Din momentul în care eu am anunţat Colegiul Medicilor au trecut câteva luni bune, din păcate. Am anunţat, cred că la sfârşitul lunii octombrie sau noiembrie. Poliţia şi-a făcut datoria şi a făcut dosarul pe care trebuia să-l facă, a făcut rost de probe”, a declarat medicul estetician Adina Alberts, la B1TV.

Potrivit sursei citate, înainte de sesizarea la Colegiul Medicilor, dar şi după, chirurgul impostor a „avut mulţi pacienţi pe mână”.

„L-am văzut cum se mişca în sala de operaţii, am avut câteva discuţii. Să ştiţi că la nivel de discuţie medicală omul este strălucit, te induce în eroare când stai de vorbă cu el în domeniul medical, n-ai niciun dubiu. (...) Induce uşor în eroare audienţa. Eu nu am avut niciun dubiu, discutând cu el diverse proceduri medicale, că el nu este medic, că nu este chirurg plastician. Ulterior, au început să apară nişte suspiciuni în momentul în care l-am văzut, de exemplu, cum injectează, cât de mare grijă are de sterilizarea instrumentarului şi felul în care păstrează sterilitatea atunci când face un act medical. Uşor, uşor şi eu, şi asistentele mele ne-am dat seama că ceva e în neregulă”, a mai spus Adina Alberts.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din Bucureşti a depus o plângere după ce falsul chirurg de origine italiană a efectuat operaţii în România. Potrivit reprezentanţilor parchetului, ancheta vizează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activităţi.

Jurnaliştii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group.

Potrivit sursei citate, Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici