CEDO respinge plângerea lui Adrian Năstase privind condamnarea sa de către o instanţă din România

CEDO a decis, joi, că verdictul de condamnare în cazul lui Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calităţii nu contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respingând plângerile făcute de fostul premier referitor la decizia instanţei din România.

1149 afișări
Imaginea articolului CEDO respinge plângerea lui Adrian Năstase privind condamnarea sa de către o instanţă din România

Adrian Năstase (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

CEDO precizează, într-un comunicat, că a decis, prin vot majoritar, că plângerea formulată de fostul premier român Adrian Năstase este inadmisibilă.

Decizia instanţei de la Strasbourg este definitivă.

Astfel, Adrian Năstase a reclamat faptul că verdictul dat împotriva sa, urmare a unor proceduri incorecte, condamnarea la închisoare şi consecinţele suferite în urma deciziei, precum imposibilitatea de a avea o viaţă normală de familie, pierderea carierei profesionale şi politice, dar şi reflectarea cazului său în media, au constituit "un tratament umilitor" şi au avut ca rezultat încercarea sa de a se sinucide.

Curtea a precizat că "existenţa unor presupuse proceduri incorecte" nu încalcă Art. 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului referitor la interzicerea torturii şi a tratamentelor degradante sau inumane.

Totodată, CEDO a respins plângerea fostului premier privind lipsa unei instanţe "independente şi imparţiale".

Adrian Năstase a susţinut că s-a încălcat Art. 6 al Convenţiei, întrucât nu a fost audiat de un tribunal independent şi imparţial, deoarece unul dintre judecătorii tribunalului de primă instanţă nu ar fi fost numit judecător prin decret prezidenţial. În opinia fostului premier, această practică ar submina legalitatea respectivei instanţe.

Curtea de la Strasbourg a decis că nu există "niciun fel de circumstanţe care să justifice îngrijorările domnului Năstase referitoare la transferul judecătorului în cauză din funcţia de procuror-şef de secţie al DNA în postul de judecător". De asemenea, judecătorii europeni au stabilit că nu există temei pentru plângerea fostului premier privind "existenţa unei relaţii de subordonare sau dependenţă între Înalta Curte şi biroul Procurorului general".

În ceea ce priveşte plângerea referitoare la faptul că Înalta Curte a audiat peste 700 de martori ai acuzării şi doar cinci ai apărării, CEDO a precizat că discrepanţa dintre numărul martorilor acuzării şi cei ai apărării nu dovedeşte faptul că Adrian Năstase a fost împiedicat să solicite martori, aşa cum au făcut procurorii.

CEDO a respins şi alte plângeri ale fostului premier Adrian Năstase, apreciind că sunt "nefondate" sau incompatibile cu dispoziţiile Convenţiei sau nu au fost epuizate toate căile de recurs interne.

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, pe 20 iunie 2012, de ICCJ, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care era acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, pe 17 aprilie 2013, la Antena 3, că, din decembrie 2012, a făcut o plângere la CEDO, pentru a arăta nedreptatea din cazul său, menţionând că nu a dorit să facă cerere de graţiere către Traian Băsescu, pentru că ar fi fost o umilinţă şi o recunoaştere a unei vinovăţii.

"Voi căuta mai departe să găsesc un remediu juridic - şi e un lucru pe care nu l-am spus până acum - încă din decembrie am făcut plângere la CEDO în legătură cu această condamnare pentru că vreau pe mai departe să arăt felul incorect în care s-a desfăşurat procedura şi nedreptatea din sentinţa respectivă", a spus Năstase.

El a mai arătat că niciodată nu ar fi făcut o cerere de graţiere a sa către preşedintele Traian Băsescu.

"Mi s-ar fi părut o umilinţă. Aş fi preferat să stau doi ani sau oricât în penitenciar. O cerere ar însemna recunoaşterea unei vinovăţii pe care eu o resping categoric. (...) Pentru mine o cerere de graţiere către Băsescu ar fi fost o altă umilinţă, pe care în niciun caz eu însumi nu aş fi acceptat să o îndur", a spus Năstase.

Fostul premier a mai spus că în cazul său a fost vorba despre "o răzbunare politică".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici