Certificat verde la restaurant, mall şi nunţi. Anunţul lui Arafat

Oamenii ar putea intra la restaurant, mall şi nunţi cu certificatul verde, acolo unde rata de infectare depăşeşte 3 la mie, spune şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat.

16706 afișări
Imaginea articolului Certificat verde la restaurant, mall şi nunţi. Anunţul lui Arafat

Certificat verde la restaurant, mall şi nunţi. Anunţul lui Arafat

Întrebat, miercuri seara, dacă va fi nevoie de certificatul verde la restaurant sau în mall-uri, Raed Arafat a spus că cel puţin în localităţile unde incidenţa e peste 3 la mie ar putea să se ia această măsură.

„În loc să închidem anumite localuri, ideea e să se intre în aceste localuri pe baza acestui certificat. Este o măsură pentru a limita impactul economic al pandemiei. Bineînţeles, mai sunt şi alte condiţii: organizarea de conferinţe, congrese, dacă te duci în anumite locaţii în spaţii închise, dacă este incidenţa mai mare sau în anumite situaţii să foloseşti această modalitate de verificare”, a spus Raed Arafat, la Digi 24.

Arafat a precizat că e simplu de verificat dacă persoana este vaccinată, testată sau a trecut prin boală, pentru că există deja o aplicaţie care poate citi codul QR.

„Există aplicaţie care permite prin telefon să verifici certificatul unei persoane fără să stochezi datele. Aceasta este soluţia pe care o folosesc mai multe ţări europene şi este una dintre soluţiile care pot sprijini limitarea închiderii totale a unor activităţi economice. Nu va fi diferenţă faţă de aplicaţia folosită în Franţa. A fost o discuţie cu colegii de la STS şi au explicat că aplicaţia este valabilă, poate să fie folosită. Mi se pare că e aceeaşi aplicaţie care o folosesc şi francezii, pentru că e acelaşi concept al certificatului verde şi poate citi orice certificat verde european, nu numai pe cel românesc”, a mai spus Arafat.

Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de norme legale care să permită folosirea certificatului verde în România.

În privinţa nunţilor la care să se poată participa cu certificat verde, Arafat a spus că în zonele unde rata e de 3 la mie cel puţin este „foarte probabil” să se poată intra pe baza certificatului verde.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici