Video Cinci persoane au MURIT şi 28 de persoane au fost rănite intr-un ACCIDENT produs la Ploieşti - VIDEO

Cinci persoane au murit şi 28 au fost rănite într-un accident care s-a produs vineri dimineaţa, în jurul orei 6.15, pe centura de vest a municipiului Ploieşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

24770 afișări

În accident au fost implicate un autobuz care transporta 40 de persoane şi o autobasculantă, care circula cu viteză redusă. Autobuzul făcea o cursă regulată Măneşti-Polieşti. Autobuzul a lovit din spate autobasculanta, conform Infotrafic.Accidentul s-a produs pe sensul de mers către Braşov. A fost închis şi celălalt sens, pentru a da posibilitatea ambulanţelor să preia victimele.

În urma impactului, basculanta încărcată cu nisip a intrat în interorul autocarului, iar în momentu de faţă echipajele de intervenţie încearcă să scoată vehiculul din habitaclul mijlocului de transport

Toate echipajele de poliţie disponibile pe centura de vest a Ploieştiiului şi în municipiu suunt la faţa locului.

La locul accidentului au ajuns si 20 de ambulanţe.

Numărul victimelor din accidentul de pe DN1, transportate la Spitalul Judeţean Ploieşti, este de 28, a declarat pentru MEDIAFAX Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanţă Prahova .

Dintre cei 26 de răniţi, doi sunt cu leziuni grave, suferind traumatisme cranio-cerebrale. Printre victimele transportate la spital se numără şi patru minori, o fetiţă de 9 ani şi ali trei copii cu vârste între 15 şi 17 ani.

ISU: Planul roşu de intervenţie a fost activat în cazul accidentului rutier de la Ploieşti

Planul roşu de intervenţie a fost activat vineri dimineaţa în urma unui accident rutier soldat cu 5 morţi şi 28 de răniţi, care s-a produs pe centura de vest a municipiului Ploieşti

Planul roşu se activează în situaţii cu victime multiple şi constă în mobilizarea resurselor umane şi materiale (ambulanţe şi personal medical) la toate instituţiile cu atribuţii de intervenţie.

În cazul accidentului cu 5 morţi şi 28 de răniţi, 18 răniţi au fost trasnportaţi cu ajutorul SMURD şi ambulanţelor la unităţile de primiri urgenţe din Ploieşti şi 8 persoane s-au deplasat cu mijloace proprii, a precizat Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.

Pentru 7 persoane a fost nevoie să se procedeze la descarcerare.

Coordonarea operaţiunii se face de către comandantul ISU Parahova, colonelul Nicolae Popescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici