Cod portocaliu de inundaţii în Timiş

Hidrologii au emis o avertizare de cod portocaliu de inundaţii în bazinul superior al râului Bega şi pe afluenţii săi aferenţi bazinului mijlociu, în judeţul Timiş, valabilă până luni dimineaţă.

358 afișări
Imaginea articolului Cod portocaliu de inundaţii în Timiş

Cod portocaliu de inundaţii în Timiş (Imagine: Adrian Piclisan/Arhiva Mediafax Foto)

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie şi de inundaţie în bazinul superior al râului Bega şi pe afluenţii săi aferenţi bazinului mijlociu, judeţul Timiş, se arată în avertizare.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinul râului Bega în amonte de staţia hidrologică Făget şi în bazinul superior al afluentului său Gladna.

Avertizarea este valabilă până luni la ora 10.00.

Hidrologii au mai emis o atenţionare de cod galben de inundaţii pentru râuri din zece judeţe din sudul şi vestul ţării: Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Bihor, Gorj, Mehedinţi, Sibiu, Vâlcea şi Olt, valabilă de duminică seară până luni.

De asemenea, a fost emisă o atenţionare de cod galben de inundaţii şi pentru judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Suceava, valabilă până la sfârşitul zilei.

Averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină se vor semnala în toată ţara, de duminică seară până marţi dimineaţă, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici