CONFERINŢĂ MEDIAFAX: Metropolitan Life - Noi suntem pregătiţi să preluăm riscurile neacoperite de pachetul de bază

Preşedintele Metropolitan Life, Theodor Alexandrescu, a declarat luni că asiguratorii sunt pregătiţi să preia riscurile care nu vor fi acoperite de pachetul de servicii medicale de bază, un viitor pachet de asigurări obligatorii urmând să coste jumătate faţă de un pachet voluntar.

304 afișări
Imaginea articolului CONFERINŢĂ MEDIAFAX: Metropolitan Life - Noi suntem pregătiţi să preluăm riscurile neacoperite de pachetul de bază

Preşedintele Metropolitan Life, Theodor Alexandrescu (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

"Noi, ca şi asiguratori, suntem pregătiţi să preluăm riscurile care nu vor fi acoperite de pachetul de bază", a spus Theodor Alexandrescu, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.

Preşedintele Metropolitan Life a precizat că nu sunt foarte mulţi asiguratori care doresc să preia riscul de morbiditate, pentru că acesta este foarte greu de controlat, având în vedere statisticile "deteriorate" potrivit cărora media de spitalizare este de aproximativ şase zile, lucru care duce la un cost al pachetului foarte ridicat.

"Un pachet obligatoriu are cost undeva la jumătate faţă de unul voluntar, pentru că avem dispersia riscului", a mai spus Theodor Alexandrescu.

Preşedintele Metropolitan Life a arătat că pachetul de asigurări voluntare nu poate să depăşească cinci-şase procente din venitul pacientului.

Potrivit lui Alexandrescu, costurile pachetelor de prevenţie trebuie să fie aceleaşi indiferent de tipul lor, fie că este vorba de prevenţie legată de vârstă sau de alte criterii.

Preşedintele Metropolitan Life a mai arătat că trebuie să existe o formă de coerciţie pentru ca oamenii să folosească serviciile gratuite de prevenţie.

"Noi avem în pachetele voluntare anumite penalităţi pentru cei care nu folosesc prevenţia gratuită", a mai spus Alexandrescu.

Ministrul Eugen Nicolăescu, preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, directori de spitale, medici şi pacienţi au dezbătut noul pachet de bază al serviciilor medicale la conferinţa "Mediafax Talks about Health Reform" - ediţia a VI-a, organizată de agenţia de presă, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici