Consiliul Judeţean Dolj va acorda operatorilor de transport aerian un sprijin financiar

Consiliul Judeţean Dolj va acorda companiilor aeriene interesate să opereze zboruri către noi destinaţii de pe Aeroportul Internaţional Craiova un sprijin financiar de 5,5 euro de pasager.

348 afișări
Imaginea articolului Consiliul Judeţean Dolj va acorda operatorilor de transport aerian un sprijin financiar

Consilul Judeţean Dolj va acorda operatorilor de transport aerian un sprijin financiar (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

Sprijinul va avea o valoare de 5,5 euro (echivalentul în lei) pentru fiecare pasager îmbarcat în primul an şi va scădea ulterior cu câte 0,5 euro în fiecare an. Sprijinul va fi acordat pe o perioadă de cel mult cinci ani.

Autorităţile judeţene încearcă astfel să atragă operatori aerieni la Craiova pentru a creşte în special numărul destinaţiilor către ţările membre ale Uniunii Europene.

"Companiile aeriene low-cost au nevoie un program de marketing care să le sprijine în special în primul an de la începerea unor rute de pe aeroporturi regionale, aeroporturi mici despre care nu au informaţii referitoare la cât sunt de profitabile. În 2012 am avut cu 10% mai mulţi pasageri comparativ cu anul 2011. Ne-am propus ca în trei ani de acum încolo să ajungem la 250.000 de pasageri", a declarat directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru.

Aeroportul va organiza în acest an licitaţii pentru noi rute spre Anglia şi Spania.

În luna mai compania low cost Wizz Air va lansa o cursă Craiova - Bergamo, Italia.

Un sprijin primit de Wizz Air din partea altui aeroport (Timişoara) a fost declarat ajutor de stat şi anulat în instanţă, la cererea Carpatair. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici