Constanţa: Şofer cu permisul anulat, prins la volan cu o alcoolemie de aproape 2 la mie

Un bărbat din comuna constănţeană Cobadin a fost arestat preventiv, sâmbătă, după ce a fost prins la volan deşi avea o alcoolemie de aproape 2 la mie şi are permisul de conducere anulat.

321 afișări
Imaginea articolului Constanţa: Şofer cu permisul anulat, prins la volan cu o alcoolemie de aproape 2 la mie

Constanţa: Şofer cu permisul anulat, prins la volan cu o alcoolemie de aproape 2 la mie (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost depistat vineri în timp ce conducea un autoturism pe Şoseaua Constanţei din localitatea Cobadin.

Oamenii legii au stabilit că acesta avea o alcoolemie de 1,95 la mie, dar şi că avea permisul de conducere anulat.

El a fost reţinut, iar sâmbătă magistraţii Judecătoriei Medgidia au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Poliţiştii constănţeni spun că bărbatul a avut în trecut mai multe condamnări, pentru diverse infracţiuni, şi că a fost prins conducând băut şi a provocat un accident rutier în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice, după o astfel de faptă magistraţii hotărând să-i anuleze permisul de conducere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici