FSLI a anunțat, într-o postare pe Facebook, că luni, 8 septembrie, începând cu ora 11:00, va avea loc Marșul Educației.
„Mii de colegi din întreaga ţară şi-au anunţat participarea şi suntem convinşi că vom fi şi mai mulţi! Trebuie să arătăm că suntem uniţi, că suntem solidari, că avem o voce puternică! Pe 8 septembrie noi toţi vom lupta pentru educaţie, nu împotriva ei! Susţinerea fiecăruia dintre voi este extrem de importantă, aşa că facem apel la toţi – angajaţi din educaţie, părinţi, elevi – să nu renunţăm, să acordăm noilor generaţii şansa unei educaţii de calitate!”, este mesajul președintelui FSLI, Simion Hancescu.
De la începutul lunii august au fost organizate proteste ca reacție la măsurile fiscal-bugetare adoptate de către Guvern. Sindicaliștii din Educație au amenințat inclusiv cu boicotarea deschiderii anului școlar.
În această săptămână, Consiliul Național al Elevilor le-a recomandat tinerilor care sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate din domeniul Educației luate de Guvern să poarte în prima zi de școală banderole albe.
Pe de altă parte, astăzi, ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj în care anunță că elevii sunt așteptați luni la școală, împreună cu părinții. „Cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase”, susține ministrul Educației, Daniel David, în contextul protestelor anunțate de sindicaliști.
„Așadar, să ne revedem cu toții la școală, iar în paralel vă invit (și am să invit formal reprezentanții tuturor actorilor din educație) să facem echipă pentru a construi pe dificultățile din prezent viitorul pe care îl dorim”, a adăugat ministrul Educației.