Cornel Penescu, reţinut pentru 24 de ore pentru dare de mită

Finanţatorul FC Argeş Cornel Penescu a fost reţinut, luni după-amiază, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de dare de mită, la ora transmiterii ştirii acesta fiind dus cu duba spre arestul Poliţiei Judeţene Argeş.

18 afișări
Imaginea articolului Cornel Penescu, reţinut pentru 24 de ore pentru dare de mită

Cornel Penescu, reţinut pentru 24 de ore pentru dare de mită (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

Potrivit unor surse judicare, măsura reţinerii lui Cornel Penescu, decisă de către procurorii anticorupţie, are legătură cu dosarul în care sunt implicaţi fostul arbitru Ionică Serea şi arbitrul Marius Martiş, în prezent arestaţi preventiv.

Cornel Penescu a fost chemat, luni, la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DNA, unde a fost audiat câteva ore de către procurori, la ora transmiterii ştirii în clădirea DNA aflându-se şi fostul director al societăţii PIC Liviu Făcăleaţă, care este audiat în legătură cu faptul că ar fi intermediat primirea banilor de la Penescu către arbitrii Martiş şi Serea.

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al societăţii Pic Liviu Făcăleaţă s-au aflat şi vineri la DNA Piteşti, unde au fost audiaţi tot în legătură cu dosarul de corupţie în care arbitrul Marius Martiş şi fostul arbitru Ionică Serea au fost arestaţi preventiv.

În 30 aprilie, arbitrul de fotbal de Liga I Marius Martiş şi fostul arbitru Ionică Serea au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, apoi arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, de judecătorii Tribunalului Argeş. Ionică Serea a fost arestat preventiv pentru luare de mită, în timp ce arbitrul de Liga I de fotbal, Marius Martiş, a fost arestat preventiv pentru complicitate la dare şi luare de mită.

Măsura a fost confirmată, miercuri, de judecătorii Curţii de Apel Piteşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici