Crimă în Dâmboviţa: Un vârstnic l-a omorât cu un topor pe bărbatul care îl ajuta în gospodărie

Un bărbat în vârstă de 59 de ani din Dâmboviţa a fost ucis, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu mai multe lovituri de topor, de către un vârstnic pe care îl ajuta în gospodărie. După ce l-a omorât, bătrânul de 80 de ani a sunat la 112, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1371 afișări
Imaginea articolului Crimă în Dâmboviţa: Un vârstnic l-a omorât cu un topor pe bărbatul care îl ajuta în gospodărie

Crimă în Dâmboviţa: Un vârstnic l-a omorât cu un topor pe bărbatul care îl ajuta în gospodărie

Potrivit Poliţiei Dâmboviţa, un bărbat în vârstă de 80 de ani din comuna Ulmi a băut, vineri seara, alături de bărbatul de 59 de ani care îl ajuta în gospodărie.

Cei doi s-au luat la ceartă, iar bărbatul de 80 de ani este bănuit că i-a dat cu toporul în cap celui care îl ajuta la treburile gospodăreşti. Apoi, a sunat la 112.

„Victima, în vârstă de 59 de ani, este tot din comuna Ulmi, şi îl ajuta pe autor la treburile gospodăreşti. Se fac cercetări sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul PJ Dâmboviţa, urmând a se propune măsuri legale. La acest moment, autorul are calitatea de inculpat, aflându-se în stare de reţinere”, au spus poliţiştii din Dâmboviţa.

Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină legală pentru efectuarea necropsiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici