Criză de sânge la Centrul de Transfuzii din Craiova. Donatorii sunt tot mai puţini în pandemie

  • Cel mai mare Centru de Transfuzii Sanguine din Oltenia abia face faţă solicitărilor de sânge
  • La Centrul de Transfuzii Craiova, numărul donatorilor a fost în 2020 de trei ori mai mic faţă de 2019
  • Sunt zile în care la Centrul de Transfuzii Craiova vin doar 13 donatori, iar cererea de sânge este de 100 de pungi/zi
677 afișări
Imaginea articolului Criză de sânge la Centrul de Transfuzii din Craiova. Donatorii sunt tot mai puţini în pandemie

Criză de sânge la Centrul de Transfuzii din Craiova. Donatorii sunt tot mai puţini în pandemie

Covidul pune în pericol şi vieţile celor care nu au luat virusul. Odată cu pandemia, numărul donatorilor de sânge a scăzut.

La Craiova, de exemplu, la cel mai mare centru de transfuzii sanguine din Oltenia, în 2020 au venit de trei ori mai puţin donatori decât în 2019. Iar criza o simt bolnavii a căror viaţă depinde de câteva picături de sânge.

Flavia a cerut ajutor pe reţelele de socializare. Sora ei este internată în secţia ATI a Spitalului de Urgenţă Craiova. Are o formă gravă de cancer şi are nevoie de cel puţin două pungi de sânge zilnic. Dar medicii nu au întotdeauna.

„Are hemoglobina foarte mică, 4-5. Şi cât au avut să-i dea? Mai rar. Este o grupă foarte rară, 01 negativ şi nu prea se găseşte.(...) N-a primit de mult timp”, spune Flavia, sora unei paciente internată la Craiova.

Rudele altei paciente au apelat tot la donatori voluntari pentru face rost de masă trombocitară. Tânăra avea nevoie de cel puţin 3 unităţi, însă în depozitul Centrului de Transfuzii Sanguine Craiova nu era nici măcăr o pungă. Mihai este unul dintre donatorii care a răspuns anunţului. Lucrează la Penitenciarul Craiova şi donează sânge de câţiva ani.

“Anul trecut, în 2020, dar nu mai ţin minte când, tot aşa am văzut un caz pe facebook şi am zis să vin şi eu. Şi acum tot pe Facebook aţi văzut? Da, tot pe Facebook şi am zis că este ok să ne ajutăm între noi”, spune Mihai Popa, un donator.

În patru ore, 30 de persoane au donat sânge la Centrul de Transfuzii Craiova. Aceasta a fost o zi fericită, spune Adriana Turculeanu, managerul centrului. În medie, anul trecut, 400 de persoane au donat lunar sânge. Asta în timp ce cererea este de aproximativ o sută de pungi de sânge pe zi.

„Cam în jur de 100 de unităţi ar trebui să dăm în fiecare zi. Lucru pe care nu putem să-l onorăm.Într-un deficit permanent am fost anul ăsta. Am avut, în genere, media 20. Şi a fost bună.  20,23...Am avut zile cu 15”, explică managerul Centrului de Transfuzii Sanguine Craiova.

În anul trecut lunar au fost aproximativ 400 de donatori, în timp ce în 2019, numărul acestora era de aproximativ 1400. În 2020, cei mai mulţi donatori au fost în luna ianuarie, aproximativ 900.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici