Cum arată fostul ministru Decebal Traian Remeş după un an de închisoare - VIDEO

Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul "Caltaboşul", a fost eliberat din penitenciar, unde a ispăşit un an din pedeapsă, după ce Tribunalul Maramureş i-a admis definitiv cererea de eliberare condiţionată.

6677 afișări
Imaginea articolului Cum arată fostul ministru Decebal Traian Remeş după un an de închisoare - VIDEO

Decebal Traian Remeş (Imagine: www.ziarmm.ro)

Decebal Traian Remeş, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul "Caltaboşul", a fost încarcerat din 25 februarie 2013 la Penitenciarul Baia Mare, iar la jumătatea lunii ianuarie a cerut să fie eliberat condiţionat, motivând că are peste 60 de ani şi a ispăşit o treime din pedeapsă.

Potrivit vechiului Codul Penal, în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani se poate dispune eliberarea condiţionată după executarea efectivă a unei treimi din durata pedepsei, în cazul condamnării care nu depăşeşte 10 ani. Noul Cod penal stipulează, în acelaşi caz, că deţinutul poate fi eliberat după ce a executat jumătate din pedeapsă. Potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, Remeş beneficiază de prevederile vechiului Cod penal.

Cu o barbă albă şi o geantă de voiaj, Remeş a mers pe jos câteva sute de metri până la soţie, care îl aştepta în maşină, potrivit ziarmm.ro.

Fostul ministru nu a vrut să declare nimic ziariştilor, acesta părând afectat dupa regimul de detenţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici