Video Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei, şi Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, audiaţi la DIICOT în dosarul Rompetrol 2 - VIDEO

Fostul ministru al Economiei şi Comerţului, Dan Ioan Popescu, a ajuns miercuri dimineaţa la sediul DIICOT pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în dosarul Rompetrol 2.

823 afișări

Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei, a fost pus sub învinuire în dosarul Rompetrol 2, acesta precizând că OUG prin care datoriile Rompetrol au fost convertite în obligaţiuni subscrise către Ministerul Finanţelor "a fost dată pentru un agent economic care şi-a îndeplinit toate obligaţiile".

Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei, a fost pus sub învinuire în dosarul Rompetrol 2, pentru constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în dosarul Rompetrol 2.

"Acea ordonanţă de urgenţă a fost dată pentru un agent economic care, între timp, a plătit zece miliarde de euro la bugetul de stat, care asigură şapte mii de locuri de muncă şi care, după părerea mea, şi-a indeplinit toate obligaţiile. Dacă Patriciu a vândut cu trei miliarde, cum se spune, o societate la care statul are astăzi 50 % , cât are statul? Nu ştiu ce a dat personalul pe care doamna ministru (n.r. ministrul justiţiei) îl avea la vremea respectivă, ce i-a dat să citească. Nu ştiu ce a citit doamna ministru. Datoria istorică ar trebui recuperată obligatoriu. Această datorie există, din această datorie s-au recuperat, din informaţiile pe care le am, circa două sute si ceva de milioane până în prezent, restul statul are jumătate de societate. Daca societatea valorează trei miliarde, cât are statul? Începând cu anul 2003 s-au plătit 25 de milioane în fiecare an, dobândă la obligaţiuni. Am fost şi sunt un om corect, am respectat legea în toalitate", a declarat Dan Ioan Popescu după ce a luat la cunoştinţă acuzaţiile.

De asemenea, acesta a precizat că procurorii au pus sechestru pe conturi şi bunuri, fără a preciza cuantumul.

Şi Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, a ajuns miercuri la sediul DIICOT pentru a fi înştiinţat de procurori că este cercetat pentru constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în dosarul Rompetrol 2.

Primul care a luat la cunoştinţă acuzaţiile procurorilor a fost Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice, acesta fiind audiat săptămâna trecută.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice, Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul Economiei şi Comerţului, Popescu Ioan Dan şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale S.C.Rompetrol Rafinare S.A. la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice", susţin procurorii DIICOT.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici