Descoperire macabră: O femeie dispărută la jumătatea lunii martie, după externarea din spital, găsită sfâşiată de animale

O femeie dispărută după ce fusese externată din spital, la jumătatea lunii martie, a fost găsită moartă, pe o stradă din Iaşi, trupul său fiind sfâşiat de animale. Familia a anunţat dispariţia femeii cu câteva ore înainte de descoperire, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1388 afișări
Imaginea articolului Descoperire macabră: O femeie dispărută la jumătatea lunii martie, după externarea din spital, găsită sfâşiată de animale

Descoperire macabră: O femeie dispărută la jumătatea lunii martie, după externarea din spital, găsită sfâşiată de animale

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi, Ioana Laura Buştiuc, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că un trecător a sunat la 112 şi a anunţat, sâmbătă, că la capătul unei străzi din municipiul Iaşi este cadavrul unei femei.

Poliţiştii au găsit asupra cadavrului actele de identitate, fiind vorba de o femeie de 78 de ani, din comuna Româneşti. Cu câteva ore înainte, fiica anunţase dispariţia.

„În aceeaşi zi, cu câteva ore înainte de descoperire, fiica femeii ne-a anunţat de dispariţie. A spus că mama a fost externată din Spitalul Parhon la mijlocul lunii martie şi nu a mai revenit la domiciliu. S-a dispus efectuarea necropsiei”, a declarat Buştiuc.

Aceasta a precizat că poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Surse judiciare au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că trupul femeii era parţial devorat de animale, neexistând indicii că aceasta ar fi fost victima vreunei agresiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici