Directorul tehnic al unei mari firme de transport din Sibiu, găsit spânzurat într-o pădure

Directorul tehnic al unei mari firme de transport din municipiul Sibiu a fost găsit spânzurat, în noaptea de luni spre marţi, într-o pădure de la marginea DN 1, în apropierea localităţii Veştem, poliţiştii susţinând că nu există suspiciuni de omor.

1145 afișări

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Sibiu, în noaptea de luni spre marţi un bărbat a fost găsit decedat în apropierea DN 1.

"Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului l-a identificat pe B. Viorel (52 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu), în apropierea DN 1, la aproximativ 30 metri de partea carosabilă, spânzurat de un copac. Victima nu are urme vizibile de violenţă la examinarea sumară a corpului, doar urme specifice create la decesul prin spânzurare, nefiind suspiciuni de omor", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul Luciana Balteş.

Potrivit sursei citate, soţia bărbatului a anunţat luni Poliţia de dispariţia acestuia, după ce a constatat că nu se venise la serviciu, iar după câteva ore a revenit şi a precizat că maşina soţului ei fusese văzută de nişte prieteni parcată pe DN 1.

"Echipa s-a deplasat pentru cercetări în zona indicată şi, după căutări, a fost găsit cadavrul bărbatului", a spus Balteş.

Potrivit sursei citate, bărbatul era director într-una dintre firmele aparţinătoare Holdingului Atlassib din Sibiu.

Surse oficiale au declarat că este vorba despre Viorel Belei, director tehnic al firmei de transport Transcar, care îi aparţine omului de afaceri Ilie Carabulea.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Cunoscuţii bărbatului spun că acesta nu avea nici probleme familiale şi nici probleme la serviciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici