- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.07.2015, 17:29)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DNA: Bunurile date de PSD în Botoşani la inundaţiile din iulie 2010, provenite din infracţiune
Bunurile donate de PSD în Botoşani la inundaţiile din iulie 2010 au fost date primarului sectorului 5 Marian Vanghelie de omul de afaceri Marin Dumitru, sub formă de sponsorizări necuvenite, notează DNA în rechizitoriul prin care l-a trimis în judecată pe edil.
364 afișări
DNA: Bunurile date de PSD în Botoşani la inundaţiile din iulie 2010, provenite din infracţiune (Imagine: Bogdan Danescu/Mediafax Foto)
"La data de 9 iulie 2010, o delegaţie a Partidului Social-Democrat (condusă de preşedintele partidului Ponta Victor-Viorel şi din care a făcut parte vicepreşedinte acestuia, Dragnea Liviu, şi inculpatul Vanghelie Marian-Daniel) a vizitat zonele afectate de inundaţiile care au avut loc la începutul lunii iulie în judeţul Botoşani, prilej cu care bunurile livrate de inculpatul Dumitru Marin au fost puse la dispoziţia populaţiei afectate; se observă faptul că sponsorizarea acordată în mod formal Primăriei Sectorului 5 a fost folosită în scopuri politice, aducând un beneficiu de imagine inculpatului Vanghelie Marian-Daniel şi a partidului din care făcea parte", notează procurorii în documentul citat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrația e ca aerul, îl poți respira dacă-l ții curat. Monopolul partidelor a pus stăpânire pe România
-
Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca în Capitală. Actorul este la Matei Balş
-
Iohannis, despre sistemele Patriot: Vedem ce putem oferi şi ce putem primi în schimb
-
Comisia Europeană anunţă intrarea în vigoare a Legii europene privind libertatea mass-mediei
Aceştia mai arată că, în 2012, potrivit înţelegerii dintre Vanghelie şi Dumitru, acesta din urmă a suportat cheltuielile de renovare a sediilor PSD de la Unirii (situat lângă magazinul Cocor), Cotroceni (vila din strada Obedenaru, deţinută de societatea comercială Calex Business Grup S.R.L.) şi din zona şoseaua Alexandriei.
"Inaugurarea celui dintâi dintre aceste sedii a avut loc la data de 30 mai 2012, în prezenţa preşedintelui partidului, Ponta Victor-Viorel, a primarului general al municipiului Bucureşti, Oprescu Sorin, şi a inculpatului Vanghelie Marian-Daniel", se mai arată în documentul citat.
Anchetatorii redau în actul transmis instanţei de judecată lista pe scurt a tuturor bunurilor, serviciilor, banilor şi a sponsorizărilor pe care Vanghelie le-a primit, în mod ilegal şi "necuvenit" de la omul de afaceri Marin Dumitru:
"1) predarea de sume bani lichizi (cea mai mare parte a foloaselor fiind astfel asigurate);
2) încheierea şi executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăţi comerciale controlate de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel ori în legătură cu care acesta avea un interes personal;
3) cedarea părţilor sociale – şi, implicit, a patrimoniului – unei societăţi comerciale către persoane indicate de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel;
4) transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel;
5) achitarea cheltuielilor prilejuite de campaniile electorale;
6) darea de bunuri de valaorea (ceasuri);
7) încheierea de contracte de sponsorizare cu Primăria Sectorului 5 Bucureşti, în vederea susţinerii financiare a organizării unor manifestări publice aducătoare de capital electoral pentru inculpatul Vanghelie Marian-Daniel;
8) achitarea unor sume de bani unor persoane care au întocmit liste cu semnături pentru susţinerea unei candidaturi la alegerile europarlamentare;
9) suportare costurilor unor lucrări de renovare la obiective indicate de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel;
10) suportarea costurilor de renovare la magazine aparţinând societăţii Fashion Brand management, controlată de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel;
11) achitarea costurilor aferente unor petreceri private".
Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost trimis în judecată, marţi, de DNA, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, unele fapte fiind săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte.
Marian Vanghelie se află în arest preventiv începând din 14 martie.
În acelaşi dosar urmează să fie judecaţi, sub control judiciar, şi omul de afaceri Mircea-Sorin Niculae, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, Sorin-Ştefan Ciocan, pentru spălare de bani şi directorul Economat Sector 5, Laura Ciocan, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
De asemenea, procurorii l-au trimis în judecată şi pe Marin Dumitru, în stare de libertate, pentru dare de mită.
Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a cerut şi a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un "comision" de 20% din încasări.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.
Citește pe alephnews.ro: Actrița porno, Stormy Daniels, susține că a „leșinat” înainte de a face sex cu Trump. Cum merge procesul fostului președinte SUA?
Citește pe www.zf.ro: Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Dacă aţi avea de ales între a munci mai puţin şi a câştiga mai puţin sau a munci mai mult şi a câştiga mai mult, ce aţi alege? (Nu, să munceşti mai puţin şi să câştigi mai mult nu este o soluţie)
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini wow și cu alte vedete
PROSPORT.RO
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
CANCAN.RO
Actorul celebru care riscă să rămână pe DRUMURI. Serialul său a fost anulat! „Oare sunt asigurat...?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe