DNA: Fostul şef al CFR Bucureşti o sponsoriza pe Ştefănescu pentru obţinerea de informaţii

Fostul şef al CFR Bucureşti Ion Garoseanu se numără printre persoanele care îi ofereau bunuri Estrellei Ştefănescu, şefa Serviciului Urmărire Transporturi din CFR, pentru ca aceasta să îi ofere informaţii pentru favorizarea firmelor lui, se arată în referatul procurorilor obţinut de MEDIAFAX.

1450 afișări
Imaginea articolului DNA: Fostul şef al CFR Bucureşti o sponsoriza pe Ştefănescu pentru obţinerea de informaţii

DNA: Fostul şef al CFR Bucureşti o sponsoriza pe Ştefănescu pentru obţinerea de informaţii (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Anchetatorii DNA arată, în referatul prin care au cerut arestarea preventivă a Estrellei Ştefănescu, că între persoanele de la care femeia a cerut bunuri pentru a pune la dispoziţie informaţii din cadrul instituţiei în care lucra se numără şi fostul şef al CFR Bucureşti Ion Garoseanu.

"Ştefănescu Estrella beneficiază de foloase necuvenite din partea lui Garoseanu Ion (fost director general CFR Bucureşti, care controlează grupul de firme Ferest Logisstics din care fac parte societăţile: Rail Management SRL Ploieşti, Ferocargo Eurotrans Ploieşti, Ferest Logistics Bucureşti ş.a.), în schimbul obţinerii de informaţii de interes economic nedestinate publicităţii, fiind incidente dispoziţiile privind infracţiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii unor foloase pentru altul", se arată în documentul citat.

Relevante în acest context, notează anchetatorii, "sunt înregistrările în evidenţele CFR SA a unui număr mai mic de transporturi feroviare faţă de cel real efectuat de firmele controlate de acesta pentru a limita TUI fapt ce aduce prejudicii financiare companiei de stat".

"În 17.10.2011, Ştefănescu Estrella i-a cerut lui Garoseanu un PC (unitate hardware), sub pretextul că este necesar fiului său, insistând pentru disimularea cadoului să obţină factură şi certificat de garanţie în nume propriu. În acest scop, Ştefănescu Estrella a primit de la Garoseanu Ion patru bonuri valorice în sumă totală de 2.000 lei (4 x 500 lei), urmând ca pe baza acestora să-şi achiziţioneze singură produsul. Bonurile i-au fost înmânate lui Ştefănescu Estrella de şoferul lui Garoseanu Ion", se arată în documentul procurorilor.

Ancheatorii redau în document şi lista bunurilor şi serviciilor cerute şi primite de Ştefănescu de la oamenii de afaceri Iorgu Ganea şi Costel Comană, în schimbul sprijinului acordat companiilor feroviare braşovene Regiotrans şi RC-CF Trans, deţinute de aceştia, dar şi de la directorul Regiotrans, Florin Hădărean.

La solicitarea lui Ştefănescu, Hădărean s-a ocupat de efectuarea reviziei la autoturismul acesteia marca Audi. Totodată, Ştefănescu i-a solicitat lui Hădărean să-i alimenteze cardul de combustibil Lukoil pus la dispoziţie de Regiotrans pentru a plăti carburantul necesar parcurgerii unei distanţe de 2000 km, spun procurorii.

În aceeaşi perioadă, Estrella Ştefănescu a beneficiat împreună cu fiica sa de cazare gratuită la pensiunea Denisa, deţinută de Iorgu Ganea în Poiana Braşov. De asemenea, în prima parte a concediului, ea a solicitat şi obţinut de la Iorgu Ganea şi Costel Comană decontarea vacanţei petrecute la Gura Humorului, în perioada 31 august - 10 septembrie 2011.

În plus, cei doi copii ai Estrellei Ştefănescu au fost angajaţi formal pe perioada vacanţei de vară în calitate de controlori bilete pe trenurile Regiotrans pe ruta Bucureşti - Constanţa şi, deşi au fost retraşi după două zile de activitate, Regiotrans i-a plătit pe 14 august 2011 pentru întreaga perioadă de vacanţă.

La începutul lunii mai 2010, Estrella Ştefănescu a primit de la Costel Comană o sumă de bani pentru a participa în 22 mai 2010 la o nuntă în familie, iar ulterior a mai primit de la cei doi oameni de afaceri un laptop performant şi un telefon mobil cu abonament înregistrat pe firmele celor doi, se mai arată în documentul citat.

Estrella Ştefănescu şi Iorgu Ganea au fost arestaţi preventiv, vineri dimineaţă, prin decizia Tribunalului Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici