Două linii de tramvai vor avea garduri de delimitare pe mijlocul străzii

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, miercuri, proiectul de hotărâre care prevede montarea de garduri şi stâlpi pentru delimitarea liniei comune de tramvai 1/10, astfel încât maşinile să nu mai incomodeze tramvaiele. Investiţia se ridică la peste şase milioane de lei.

2898 afișări
Imaginea articolului Două linii de tramvai vor avea garduri de delimitare pe mijlocul străzii

Două linii de tramvai vor avea garduri de delimitare

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu unanimitate.

„Circulaţia tramvaielor de pe traseul liniei 1/10 este îngreunată de cea a autovehiculelor care pătrund pe ampriza liniei de tramvai, neputându-se asigura o frecvenţă de circulaţie constantă, conform graficelor stabilite”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Investiţia totală, din bugetul local al Primăriei Capitalei, va fi de 6,2 milioane de lei cu TVA.

Potrivit raportului de specialitate al proiectului, aplicarea acestui tip de reglementare a circulaţiei rutiere contribuie la creşterea vitezi de exploatare a tramvaielor şi o frecvenţă mai bună de circulaţie.

TITLURILE ZILEI

Distanţa pe care va fi montat gardul de delimitare este de 21,6 kilomentri, iar potrivit proiectului, gardurile vor fi precum cele de pe linia tramvaiului 21.

De asemenea, pe anumite zone, unde nu se poate monta gard, delimitarea se va face cu stâlpi din polieuretan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici