EVALUAREA NAŢIONALĂ: SUBIECTELE la proba de matematică

Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut miercuri ultimul test din cadrul Evaluării Naţionale, proba scrisă la Matematică, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Rezultatul va avea o pondere de 75% în media de intrare la liceu.

5415 afișări
Imaginea articolului EVALUAREA NAŢIONALĂ: SUBIECTELE la proba de matematică

EVALUAREA NAŢIONALĂ: Elevii de clasa a VIII-a susţin proba la matematică (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Afişarea rezultatelor se va face pe data de 27 iunie, până la ora 16:00, după care vor putea fi depuse contestaţiile (până la ora 20.00).

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.

SUBIECTELE LA MATEMATICĂ - pag 1

SUBIECTELE LA MATEMATICĂ - pag 2

Elevii au avut de rezolvat, miercuri, la proba de Matematică, varianta cu numărul 3, care a cuprins trei subiecte, fiecare notat cu 30 de puncte, zece puncte fiind acordate din oficiu.

Primul subiect a cuprins şase probleme, dintre care la primele două se cerea să se calculeze "12 - 6 x 2 egal cu" şi "dacă 10 reprezintă 50% dintr-un număr, atunci numărul este egal cu".

La acelaşi subiect, elevii au mai avut de calculat aria unui romb, suma tuturor muchiilor unui patrulater regulat, în care una dintre laturi era de opt centimetri, precum şi, dintr-o reprezentare grafică, numărul elevilor dintr-o clasă care învaţă limba spaniolă, cunoscând că este vorba de opţiunile a 100 de elevi şi ştiind câţi dintre aceştia învaţă engleză, franceză şi italiană.

Subiectul al doilea a avut cinci cerinţe, printre care desenarea unei prisme drepte cu baza triunghi echilateral, calcularea mediei geometrice a unor numere şi determinarea lungii unui drum parcurs în trei zile cu autocarul, cunoscând că în prima zi s-a parcurs 20 la sută din drum, în a doua zi, 30 la sută din rest, iar în a treia, ultimii 560 de kilometri. De asemenea, elevii au avut de calculat o funcţie şi o ecuaţie.

La subiectul al treilea, la una dintre cerinţe, a fost dată schiţa unui covor în formă de dreptunghi, modelul covorului fiind format din mai multe triunghiuri. Elevii trebuiau să calculeze perimetrul unuia dintre triunghiuri şi să răspundă la alte două întrebări.

La ultimul punct al subiectului era reprezentată schematic o cutie de carton cu capac, în formă de prismă dreaptă, cu baza pătrată. Elevii trebuiau să calculeze volumul cutiei şi câţi centimetri pătraţi de carton au fost folosiţi pentru confecţionarea cutiei, ştiut fiind că aria suprafeţei cartonului folosit reprezintă 110 la sută din aria totală a cutiei.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, sunt aşteptaţi să se prezinte la probele din cadrul Evaluării Naţionale 166.617 absolvenţi. În iunie 2013, au participat la Evaluarea Naţională 162.331 absolvenţi.

Elevii nu pot intra în sălile de examen cu telefoane mobile, cu cărţi, caiete şi alte materiale care ar putea ridica suspiciunea de fraudă.

Candidaţii pot solicita comisiei de organizare a Evaluării Naţionale să-şi vadă lucrările numai după afişarea rezultatelor finale, după contestaţii. "Vizualizarea lucrării nu poate conduce la reevaluarea sau modificarea notelor acordate candidatului respectiv", potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului.

Aproape 5.400 de poliţişti vor acţiona suplimentar, faţă de dispozitivul curent angrenat pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, pe timpul examenului de Evaluare Naţională 2014, a anunţat Poliţia Română.

Anul trecut, 75,91 la sută dintre elevi au obţinut peste 5 la Evaluarea Naţională, cu aproape 10 la sută mai mulţi decât în 2012, potrivit datelor finale, înainte de rezolvarea contestaţiilor, centralizate de Ministerul Educaţiei. Ponderea candidaţilor cu medii peste 5 la Evaluarea Naţională a scăzut cu 0,2 puncte, la 75,89 la sută, după soluţionarea contestaţiilor.

Începând din acest an, în calcularea mediei de admitere în liceu, media de la Evaluarea Naţională reprezintă 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.

Repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014-2015.

 Din 4 până în 8 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, şi vor fi verificate fişele editate de calculator, pentru corectarea eventualelor greşeli.

După ce baza de date va fi verificată de Comisia Naţională de Admitere, în 15 iulie va avea loc repartizarea computerizată a absolvenţilor înscrişi în prima etapă. Listele cu candidaţii vor fi afişate în 16 iulie la şcolile în care elevii au învăţat şi la liceele la care au fost repartizaţi, iar până în 25 iulie pot fi depuse dosarele de înscriere.

A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 16 -31 iulie. În perioada 16-21 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi. Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 24 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în perioada 24-25 iulie.

În 25 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma înscrierii candidaţilor admişi în cele două etape, iar în perioada 28-31 iulie vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.

În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 4-5 septembrie, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici