EXPLOZIE într-un apartament din Deva: O femeie a fost rănită | FOTO

O femeie în vârstă de de 86 de ani a fost rănită grav, duminică dimineaţa, în urma unei explozii care s-a produs într-un apartamament din municipiul Deva. Victima a suferit arsuri pe mâini şi faţă, fiind transportată la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

409 afișări
Imaginea articolului EXPLOZIE într-un apartament din Deva: O femeie a fost rănită | FOTO

EXPLOZIE într-un apartament din Deva: O femeie a fost rănită | FOTO

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO

Purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că femeia care locuia în apartamentul ude s-a produs explozia a fost transportată la spital în urma arsurilor suferite.

"Explozia nu a fost urmată de incendiu. S-a produs într-un apartament de pe strada Calea Zarandului. Echipajele deplasate de urgenţă la locul producerii au găsit în apartament o femeie în vârstă de 86 de ani ce prezenţă arsuri la nivelul mâinilor şi fetei. Femeia, conştientă şi cooperantă, a fost transportată la UPU Deva cu arsuri de gradul 1 pe membrele superioare şi faţă", a declarat Doda.

Potrivit acesteia, experţi de la Inspectoratul de Stat in Construcţii verifică dacă şi în ce grad a fost afectată structura imobilului.

De asemenea, Anemona Doda a mai spus că angajaţii companiei de gaz sosiţi în sprijin fac măsurători privind concentraţia gazelor.

Poliţia Hunedoara a deschis o anchetă în acest caz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici