FOTO Pesticidele folosite necontrolat decimează familiile de albine. Apicultorii cer reglementări clare

Apicultorii cer Guvernului stabilirea unui program clar de aplicare a pesticidelor de către fermieri, avertizând că aceste substanţe decimează familiile de albine şi pot ajunge chiar în miere, constituind un pericol pentru sănătatea consumatorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1763 afișări
Imaginea articolului FOTO Pesticidele folosite necontrolat decimează familiile de albine. Apicultorii cer reglementări clare

FOTO Pesticidele folosite necontrolat decimează familiile de albine; apicultorii cer reglementări clare

Unul dintre organizatorii târgului apicol de la Cluj-Napoca, Târgul pentru un Viitor Sănătos, Radu Pandrea, a declarat, sâmbătă, presei, că anul 2016 a fost un an prost din punct de vedere apicol, atât din cauza vremii, cât şi din cauza lipsei unui program clar de aplicare a pesticidelor.

„Anul 2016 a fost un an prost din punct de vedere apicol, producţiile au fost diminuate din cauza vremii capricioase, dar nu numai. Noi, apicultorii, ne confruntăm cu probleme grave, cu lipsa unui program clar de aplicare a pesticidelor, în condiţiile în care fermierii aplică pesticide fără să ţină cont de apicultură. Din această cauză s-au înregistrat foarte mute pierderi în rândul familiilor de albine, iar producţiile au fost drastic diminuate. Guvernul ar putea să se gândească la un program prin care să oblige fermierii, horticultorii, să respecte un program clar de aplicare a pesticidelor în livezi, pe diferite culturi, iar noi cerem acest lucru. Să fie stabilit un calendar centralizat pentru o anumită zonă, iar la nivelul primăriilor să existe un program de aplicare a pesticidelor. Pe lângă faptul că pesticidele decimează populaţiile de albine, există riscul ca aceste substanţe să ajungă în miere, afectând sănătatea consumatorilor”, a spus Radu Pandrea.

Potrivit acestuia, sunt ingineri agronomi, specialişti care trebuie să găsească soluţii şi să realizeze astfel de programe, în urma cărora toată lumea să fie mulţumită, atât şi fermierii, cât şi apicultorii.

Radu Pandrea speră ca anul 2017 să fie, totuşi, unul mai bun pentru apicultori decât cel precedent.

La târgul apicol de la Cluj-Napoca, mai mulţi apicultori expun nu doar miere clasică, din salcâm, tei, mană sau polifloră, ci şi miere din zmeur, miere cu goji, cu coriandru, cu nuci, alune sau cu un amestec de seminţe de in, mac, susan şi floarea soarelui.

„Mierea de zmeur provine din stupii care au fost duşi la munte, la floarea de zmeur şi are gust de zmeură. Am şi miere din rapiţă, miere cu merişoare, dar şi cu goji, care are efecte benefice asupra sănătăţii umane, dar şi miere cu coriandru, care se foloseşte în tratamentul ulcerului, a gastritei, constipaţiei, indigestiei şi are rolul de a regla nivelul insulinei şi de a scădea nivelul colesterolului”, a spus producătorul Ioan Bălan din Vâlcea, care are 50 de familii de albine.

 

 

Un producător din Dej, Dan Seghete, vinde miere de albine amestecată cu seminţe de in, mac, susan şi floarea soarelui, neprăjite, netratate termic, cu diverse modele create în borcane.

„Arată foarte interesant, este secretul nostru cum am realizat aceste modele. Mai ofer miere cu nuci şi miere cu alune, bune pentru afecţiuni cardiovasculare”, a spus acesta.

Târgul pentru un Viitor Sănătos are loc în perioada 4-5 martie la Cluj-Napoca şi reuneşte peste 100 de expozanţi, apicultori din majoritatea regiunilor ţării dar şi distribuitori şi producători de utilaje şi echipamente necesare în stupine.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici