Grevă generală la ArcelorMittal Galaţi, din 10 martie

Liderii a patru sindicate de la ArcelorMittal Galaţi care au refuzat să semneze contractul colectiv de muncă au anunţat că în 10 martie vor declanşa greva generală la combinatul siderurgic, nemulţumiţi de oferta patronatului de creştere a salariilor cu 8 %, faţă de 18 procente, cât au cerut.

41 afișări
Imaginea articolului Grevă generală la ArcelorMittal Galaţi, din 10 martie

Grevă generală la ArcelorMittal Galaţi, din 10 martie (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Liderii sindicatelor Siderurgistul, Sindicatul Liber şi Independent al Oţelarilor, Sindicatul Liber Depou şi gruparea din Uzina de Piese de Schimb, membre ale Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor (FSS) Metarom, au anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că vor declanşa greva generală.

Ei spun că în 2 martie va avea loc o grevă de avertisment, pentru ca în 10 martie să fie declanşată greva generală pe termen nelimitat.

Cei patru lideri sindicali au susţinut că protestele vor fi fi însoţite de acţiuni de stradă, sindicatele urmând să organizeze mitinguri la poarta combinatului atât în timpul grevei de avertisment, cât şi pe durata grevei generale.

"În 2 martie vom susţine o grevă de avertisment de două ore, de la 13.30 la 15.30, astfel încât să prindem şi schimbul de dimineaţă şi schimbul de după-amiază. Apoi, pe 10 martie, vom declanşa greva generală pe termen nelimitat. În acelaşi timp vor exista acţiuni de stradă. Vorbim despre proteste la poarta combinatului", a susţinut liderul FSS Metarom Mircea Scântei.

Sindicaliştii doresc ca salariile siderurgiştilor gălăţeni să fie majorate cu 18 procente şi să fie aplicată o creştere a sporului de week-end de 50 la sută pentru sâmbătă şi 100% pentru duminică. În afară de aceste solicitări, se doreşte şi majorarea primelor de Ziua Siderurgistului şi de Crăciun de la 120 la 200 de lei.

Oficialii ArcelorMittal Galaţi au anunţat, la sfârşitul ultimei încercări de stingere a conflictului care a avut loc joi seară, după ce sindicaliştii au avut o întrevedere cu managerul general al combinatului, că managementul consideră oferta de creştere a salariilor siderurgiştilor cu 8 procente ca fiind ultima ofertă, care nu va fi schimbată.

Mai mult, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu, a declarat că atât timp cât conflictul de interese va fi menţinut de către sindicate conducerea companiei nu se află în poziţia de a aplica o creştere salarială.

La negocierile Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2011 la ArcelorMittal Galaţi, începute în luna decembrie a anului trecut, au luat parte şi alte cinci sindicate care au acceptat din etapa concilierii conflictului de interese oferta patronatului de majorare a salariilor cu opt procente, creştere căreia i se adaugă o majorare cu 20 de lei a unor prime.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici