Guvern: Peste 5.000 de proiecte UE transmise în trecut autorităţilor de management au rămas sigilate

Peste 5.000 de proiecte transmise în trecut autorităţilor de management din ministerele Economiei şi Societăţii Informaţionale, cu scopul de a fi obţinute finanţări din fonduri UE, nu au fost deschise, ci au rămas sigilate, fără să se "atingă" nimeni de acestea, a afirmat premierul Victor Ponta.

138 afișări
Imaginea articolului Guvern: Peste 5.000 de proiecte UE transmise în trecut autorităţilor de management au rămas sigilate

Guvern: Peste 5.000 de proiecte UE transmise în trecut autorităţilor de management au rămas sigilate (Imagine: Shutterstock) (Imagine: Shutterstock)

Cifra acestor proiecte a fost prezentată de către Adrian Ciocănea, secretar de stat în Ministerul Economiei, în reuniunea organizată vineri la Guvern pe tema absorbţiei fondurilor europene, după ce premierul a întrebat câte proiecte au fost moştenite de la "faimoşii miniştri ai Economiei de dinainte", care nici măcar nu au fost deschise.

Potrivit datelor prezentate de către secretarul de stat, la nivelul tuturor autorităţilor de management au fost identificate aproximativ 5.000 de proiecte nedeschise, dintre care 2.000 la Ministerul Economiei.

Prezenţi la şedinţă, ministrul Societăţii Informaţionale, Dan Nica, a precizat că în instituţia sa a găsit 3.000 de proiecte nedeschise, iar ministrul IMM-urilor, Maria Grappini, a afirmat că şi ea a găsit 1.700 astfel de proiecte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici