Guvernul a aprobat proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor, acte normative care vor fi transmise Parlamentului spre adoptare.

Guvernul a aprobat proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat, la începutul şedinţei, că persoanele care au depus documente false pentru a obţine pensie nu vor beneficia de amnistia fiscală.

"Se scutesc toţi pensionarii care sunt în sistemul de pensii până la data intrării în vigoare a legii, care va fi fixată de Parlament (...) Pe cine nu scutim de la plată sunt pensionarii cărora li s-au stabilit debite pentru că au prezentat fie declaraţii false, fie documente false", a precizat ministrul, prezentând conţinutul celor două acte normative.

Ulterior, la finalul şedinţei, ministrul a precizat că nici mamele pentru care debitul rezultă din culpa exclusivă a acestora nu vor fi scutite de la restituirea sumelor încasate.

La rândul său, premierul Victor Ponta a arătat, la începutul şedinţei, că Parlamentul poate "să mai includă eventual" alte categorii de persoane, dacă apar probeme similare.

El a precizat că este de datoria Executivului să rezolve situaţiile în care funcţionarii statului greşesc în detrimentul cetăţenilor.

"Cred că e de datoria Guvernului să facă această  propunere şi, dacă Parlamentul o va adopta, trebuie să dăm un mesaj către aceşti oameni să nu intre în panică, să nu comită gesturi extreme şi să nu creadă că toată viaţa li se termină din cauza unor funcţionari care nu şi-au făcut bine treaba", a spus Ponta.

Din proiectul de lege prezentat recent în dezbatere publică de Ministerul Muncii rezultă că doar mamele care au primit indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate greşit vor fi amnistiate, nu şi cele care au folosit documente eliberate cu nerespectarea legii sau care au declarat lucruri neconforme realităţii.

Textul pus în dezbatere publică are o formulare interpretabilă în ce priveşte amnistierea mamelor care înregistrează deja debite.

Astfel, art. II (1) din proiect prevede că "debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina persoanelor care au beneficiat până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau beneficiază la data intrării în vigoare de indemnizaţia pentru creşterea copilului/stimulentul, reprezentând sume încasate necuvenit, ca urmare a stabilirii unui cuantum eronat al indemnizaţiei pe baza documentelor prezentate, se scutesc de la plata acestora".

La art. III (1) se arată însă că "debitele (...) constituite din culpa debitorului materializată în folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a cuantumului drepturilor sau a perioadei de acordare a acestora, nu fac obiectul scutirii la plată, conform prevederilor prezentei legi".

Directorul general al Direcţiei generale asistenţă socială din cadrul MMFPSPV, Lăcrămioara Corcheş, a precizat, pentru MEDIAFAX, că art. II se referă la cazurile în care s-au încasat drepturi necuvenite din cauza unor erori, iar art. III, la cele în care drepturile necuvenite au apărut în urma unor fraude.

"La art. II se acceptă erorile de calcul ale funcţionarului public, care este pedepsit de Legea 188. La art. III este vorba de fraudă şi nu putem amnistia frauda", a explicat Lăcrămioara Corcheş, precizând că documentul este, deocamdată, în dezbatere publică, iar Ministerul de Justiţie ar putea propune exprimări lipsite de echivoc.

Contactat de agenţia MEDIAFAX, avocatul Răzvan Vasiliu a declarat că, în opinia sa, textul proiectului de lege este ambiguu şi lasă loc la interpretări.

"Legea pentru modificarea OUG 111/2010 supusă dezbaterii publice conţine prevederi ambigue, fapt ce, cu siguranţă, va duce la o aplicare neunitară sau eronată a acestor prevederi. Acest proiect urmăreşte să exonereze de la plată persoanele care au încasat necuvenit sume reprezentând indemnizaţii aferente concediului de creştere şi îngrijire a copilului, însă nu orice astfel de debit va fi exonerat. Sunt vizate numai acele debite stabilite ca urmare a erorilor materiale survenite din culpa funcţionarului, şi nu cele care au la bază documente care conţin date care nu corespund realităţii. Faţă de acest aspect, mă îndoiesc că prezentul proiect de lege va avea ca finalitate situaţia expusă în cuprinsul expunerii de motive, respectiv o evitare a scăderii accentuate a bugetului familiei, respectiv eliminarea posibilităţii vulnerabilizării resurselor destinate creşterii şi îngrijirii copilului", a explicat avocatul.

Pe de altă parte, proiectul de act normativ mai prevede că, în situaţia în care pe perioada concediului pentru creşterea copilului, persoana îndreptăţită realizează venituri supuse impozitului în sumă de până la trei indicatori sociali de referinţă (ISR) anual, plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă, iar drepturile încasate cu acest titlu nu vor mai fi considerate "drepturi necuvenite", ca în prezent.

Documentul pus în dezbatere publică propune şi modificarea alineatului 3 art. 7. Astfel, dreptul la stimulentul de inserţie se va suspenda începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului şi solicită concediul pentru creşterea copilului.

În situaţia în care, pe durata concediului pentru creşterea copilului, au fost realizate venituri peste nivelul stabilit (valoarea a trei ISR), recuperarea sumei încasate necuvenit se va calcula ca diferenţă între cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru creşterea copilului încasate şi nivelul lunar al stimulentului de inserţie la care ar fi avut dreptul.

"Debitul se constituie numai pentru lunile în care s-a desfăşurat o activitate", se arată în proiect.

În situaţia în care sumele încasate necuvenit vor avea drept cauză culpa persoanei care le-a încasat (folosirea de către aceasta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii), prevederile anterioare nu se aplică.

"Pentru drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cu excepţia celor prevăzute la art. 2 alin. (1) sumele încasate necuvenit ca urmare a unei infracţiuni săvârşite de beneficiar se recuperează de la acesta, în condiţiile legii. Decizia (...) constituie titlu executoriu şi poate fi contestată conform prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedaţi nu se mai urmăresc", se arată în proiect.

Proiectul mai prevede că, în termen de 60 zile de la data intrării în vigoare a legii, trebuie făcute modificări şi în normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.

Legea va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică până în 17 septembrie.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, la 1 august, că mamele vor putea obţine, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului, venituri de până la 1.500 de lei anual, muncind de acasă, iar peste 12.000 de femei care au făcut acest lucru şi ar trebui să restituie indemnizaţia vor fi aministiate fiscal.

Plumb a declarat că, în urma unei decizii a Curţii de Conturi de verificare a dosarelor pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, s-a stabilit că 12.460 de mame, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2014, au încasat venituri suplimentare, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului. Astfel, Curtea de Conturi a stabilit că mamele respective trebuie să returneze indemnizaţiile încasate, respectiv 15 milioane de lei pentru care s-a constituit debit.

Ministrul Plumb a mai spus că această măsură nu afectează bugetul de stat aprobat pentru 2014.

De asemenea, peste 21.000 de pensionari care figurează cu debite vor fi scutiţi de plata acestora, rezultă din nota de fundamentare ce însoţeşte proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, potrivit căreia în alte 9.593 de cazuri s-a stabilit că este culpa beneficiarilor. Debitul total însumează 65 milioane lei.

"În prezent, din datele prezentate de Casa Naţională de Pensii Publice, reiese că au fost stabilite debite în sarcina unui număr de 31.118 pensionari din care, pentru 9.593 pensionari, debitele au avut drept cauză culpa pensionarilor. În prezent, din datele prezentate de casele de pensii sectoriale, reiese că au fost stabilite debite în sarcina unui număr de 230 pensionari. Ţinând cont de faptul că pentru pensionarii proveniţi din anumite categorii socio-profesionale (militari, agricultori şi personalul auxiliar de pe lângă instanţele judecătoreşti) există reglementări privind scutirea de la plata unor debite, proiectul de lege are în vedere reglementarea unitară, cu privire la scutirea de la plată a debitelor generate de interpretări neunitare ale legislaţiei din domeniul asigurărilor sociale, pentru toate categoriile de pensionari", se arată în nota de fundamentare.

Proiectul de act normativ prevede că pensionarii aflaţi în evidenţa sistemului unitar de pensii publice vor fi scutiţi de la plata debitelor constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina acestora, reprezentând sume încasate necuvenit, ca urmare a unor interpretări neunitare ale prevederilor legislaţiei din domeniul asigurărilor sociale şi pensiilor.

"Sumele provenite din debitele deja recuperate până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, nu se restituie. Contribuţia de asigurări de sănătate sau, după caz, impozitul, aferente debitelor scutite la plată, nu se recuperează", se arată în proiectul de lege.

Documentul mai stabileşte că debitele ce au drept cauză culpa debitorului materializată în folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei sau nerespectarea condiţiilor privind cumulul pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariului, nu vor face obiectul scutirii la plată.

Scutirea de la plată a debitelor se va face indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenţei debitelor.

La data intrării în vigoare a legii, Legea nr. 120/2014 pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat şi art.XXII din Legea nr. 2/2013 privind unele ăsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, se abrogă.

În 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va emite norme metodologice de aplicare, care se vor aproba prin ordin al ministrului.

Proiectul de lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii va fi în dezbatere publică până în 15 septembrie.

Premierul Ponta a anunţat, la 31 iulie, că Guvernul va aproba un proiect de lege pentru amnistia pensionarilor care trebuie să returneze statului o parte din banii încasaţi anterior, el cerând ministrului Muncii să elaboreze un astfel de act pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care aceştia să se sinucidă şi spunând că aceşti pensionari "probabil au greşit", dar nu au făcut-o "pentru a se îmbogăţi".

Legea privind amnistia va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani, a declarat premierul Ponta, precizând că este o amnistie fiscală, nu penală.

În ultima perioadă au fost relatate cazuri de pensionari care s-au sinucis de teamă că vor fi obligaţi să dea înapoi banii pe care îi primiseră ilegal timp de câţiva ani.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
GUVERN ,
PENSIONARI ,
MAME
COMENTARII
  • @Sorinel 19 aug 2014

    Pe fond ai dreptate, dar scuzele trebuie să le ceară guvernele care au tolerat greșeala, nu cel care o îndreaptă. Iar legea trebuia să stabilească și ce daune vor plăti în viitor cei care mai fac asemenea greșeli.

  • Sorinel 19 aug 2014

    O spune de parca le-a facut un serviciu sau o favoare. Normal ar fi trebuit sa-si ceara ei scuze pentru ce s-a intamplat si vinovatii sa plateasca!

  • Didos 19 aug 2014

    Au mai fost nenumarate cazuri de pensii si indemnizatii calculate gresit ! Pana acum nu a fost iertat nimeni , dupa caz , fie beneficiari , fie angajatii ca e au gresit calculul ! Dar acum este an electoral si Ponta se vrea Presedinte de tara ! Rusinoasa metoda de propaganda !

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Nimeni nu a crezut că Iohannis este în stare să facă aşa ceva. Informaţia a explodat în această dimineaţă. Reacţia de urgenţă a Cotroceniului