Guvernul ANULEAZĂ penalităţile RADET şi transferă METROREX la Primăria Capitalei

Anularea penalităţilor acumulate de RADET faţă de Elcen, preluarea de către Primăria Capitalei a companiei Metrorex şi a unui teren, reprezentând aproape integral suprafaţa Parcului Lia Manoliu, pentru construcţia noii săli polivalente sunt decizii adoptate de Guvern, în prezenţa primarului general.

1250 afișări
Imaginea articolului Guvernul ANULEAZĂ penalităţile RADET şi transferă METROREX la Primăria Capitalei

Guvernul ANULEAZĂ penalităţile RADET şi transferă METROREX la Primăria Capitalei (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost invitat la şedinţa de miercuri a Guvernului pentru discuţii privind începerea lucrărilor la Sala Polivalentă, datoriile regiei locale de distribuţie a energiei termică (RADET) şi situaţia Metrorex.

La finalul şedinţei, premierul Victor Ponta a anunţat că Executivul a avizat trecerea unui teren din administrarea Ministerului Educaţiei în cea a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe care va fi construită o nouă sală polivalentă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, terenul reprezintă "aproape tot Parcul Lia Manoliu".

Guvernul a mai decis anularea penalităţilor istorice acumulate de RADET faţă de Elcen, urmând ca cele două unităţi să fie unificate, astfel încât activităţile de producţie şi distribuiţie să fie integrate.

Atât premierul, cât şi primarul general au arătat că este necesar ca regulamentul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi modul de calcul al penalităţilor să fie modificate, astfel încât să fie evitată acumularea unor noi penalităţi.

ELCEN vinde energia termică către RADET la un preţ reglementat de ANRE, după care regia o livrează consumatorului final. Datoriile curente ale RADET către ELCEN sunt de circa 1 miliard de lei, la care se adaugă penalităţi de 1,1 miliarde de lei, datorie acumulată pe parcursul a 15 ani. Din cauza neîncasării sumelor de la RADET, ELCEN nu şi-a achitat datoriile către toţi furnizorii de materie primă.

ELCEN este controlată de compania de stat Termoelectrica, iar RADET funcţionează în subordinea Primăriei Capitalei.

În cazul Metrorex, premierul a arătat că discuţia avută în Guvern cu primarul general privind preluarea metroului de către municipalitate a depăşit "zona de principiu" şi a asigurat că statul va asigura în continuare subvenţii şi derularea investiţiilor deja începute, precum noul tronson către Drumul Taberei.

Autoritatea Metropolitană de Transport va trece în subordinea primăriei odată cu Metrorex, intenţia fiind de a se introduce un bilet unic pentru toate mijloacele de transport.

Regia locală de transport funcţionează deja în subordinea Primăriei Generale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici