Guvernul este de acord ca administratorii de blocuri să fie obligaţi să prezinte date financiare

Guvernul este de acord ca administratorii de blocuri să fie obligaţi să îi informeze trimestrial pe proprietarii locuinţelor despre situaţia facturilor, conturilor bancare, salariilor şi lucrărilor angajate, măsuri văzute ca o soluţie de evitare a cazurilor în care banii sunt cheltuiţi fraudulos.

999 afișări
Imaginea articolului Guvernul este de acord ca administratorii de blocuri să fie obligaţi să prezinte date financiare

Guvernul este de acord ca administratorii de blocuri să fie obligaţi să prezinte date financiare (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Obligaţia unei astfel de informări trimestriale a fost propusă, într-un proiect de lege, de către mai mulţi senatori şi avizată favorabil, miercuri, de Guvern.

Proiectul completează Legea 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

În document se propune ca administratorii să fie obligaţi să aducă la cunoştinţă, trimestrial, proprietarilor din cadrul asociaţiei de care răspund, printr-o formulă aleasă de către proprietari (e-mail sau în scris), a situaţiei financiare, respectiv situaţia plăţilor facturilor, a conturilor bancare, a dobânzilor aferente conturilor deschise, a plăţilor salariale, a restanţelor la facturi şi a lucrărilor angajate din punct de vedere financiar sub semnătura administratorului, a preşedintelui şi a cenzorului.

Argumentul invocat pentru această obligaţie este ca administratorii să dea dovadă "de o mai mare corectitudine", iar proprietarii să afle situaţia exactă a cheltuielilor asociaţiei.

Ca motiv sunt amintite "miile de acţiuni în instanţă" ce au ca obiect recuperarea prejudiciilor aduse de către administratorii de blocuri, care au folosit banii locatarilor în interes personal, aceştia fiind obligaţi să achite de mai multe ori sumele aferente pentru întreţinerea locuinţelor sau suportând consecinţele în cazul în care fumizorii de utilităţi nu şi-au încasat facturile, existând situaţii în care a fost oprită fumizarea apei potabile sau chiar a energiei termice pe perioada sezonului de iamă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici