Guvernul va prelungi până la 31 decembrie termenul de recalculare a pensiilor militarilor

Membrii coliţiei de guvernământ au decis luni ca Executivul să adopte o ordonanţă de urgenţă prin care se va prelungi termenul de recalculare a pensiile militarilor până la 31 decembrie 2011, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul UDMR Kelemen Hunor.

78 afișări
Imaginea articolului Guvernul va prelungi până la 31 decembrie termenul de recalculare a pensiilor militarilor

Guvernul va prelungi până la 31 decembrie termenul de recalculare a pensiilor militarilor (Imagine: Mediafax Foto)

Kelemen a menţionat că, ulterior, ministrul Muncii, Ioan Botiş, va veni cu o propunere, el menţionând că, în acest sens, membrii coaliţiei nu au discutat aspecte tehnice legate de acest subiect.

Instanţa supremă a decis definitiv, în 7 ianuarie, suspendarea aplicării HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare, confirmând astfel o sentinţă a Curţii de Apel Cluj din septembrie 2010.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după o întâlnire cu premierul Emil Boc şi ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ministrul de Interne, Traian Igaş şi directorii serviciilor de informaţii, că, urmare a deciziei ICCJ, HG 735/2010, care cuprinde normele de aplicare a Legii 119/2010 se supendă.

El a menţionat însă că Legea 119, pe baza căreia se recalculează pensiile, rămâne în vigoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici